Heraaskuortodox's Weblog

Oare de ce se vrea scos Caragiale din programele de scoala?

“Inca demult, lumea noastra romaneasca nu mai merge la biserica.

Oamenii de sus, de mijloc si de jos au uitat demult cararea ce duce la locasul icoanelor.

Boieri, ostasi, negustori, meseriasi, dascali, slujbasi mari si mici, s-au lepadat de datoriile catre legea lor crestineasca, toti sunt astazi ” liberi cugetatori”. Si, fireste, daca dumnealor sunt astfel, la fel trebuie sa fie femeile dumnealor, adica ” libere-cugetatoare “; si, prin urmare, cum ar putea fi copiii dumnealor, decat cum sunt mamele, adica ” liberi-cugetatori “.

Parintii vostri/ Prapastie de vreme nemasurata intre ei si noi. Mii si mii de ani de va fi trecut de la viata lor pana la a noastra, si tot nu li s-ar fi sters mai bine din inimile copiilor pomenirea si dragostea si evlavia si felul. Ei au crezut si s-au inchinat, si sufletele lor gaseau mangaiere si tarie in inchinaciune.

Noi nu ne mai inchinam, pentru ca nu mai credem. Sufletele noastre nu mai au nevoie de mangaiere, inimile noastre nu mai au nevoie de tarie, fiindca sunt de piatra. Si din piatra aceasta scaparam scanteile liberei cugetari, noi romanii, fosti ortodocsi, care suntem mai destepti, mai luminati, mai mandri, mai puternici decat toate neamurile lumii.

Inchina-se Asia, batrana inteleapta, si nobila si ingenioasa ei fiica, Europa! Inchina-se Africa cu toate negrele ei semintii! Inchina-se iscusita America! Noi nu ne inchinam! Inchina-se nerozii!

Filosofia noastra se pune mai presus de nevoia inchinaciunii! Clopotele-s zgomot! Icoanele fleacuri, credinta moft! Inchiza-se bisericile! Surpa-se zidurile lor! Parintii nostri care le-au zidit erau niste barbari, niste primitivi, fara nici o cultura serioasa. Ei n-aveau spiritul de examen. Noi suntem oameni moderni.

Matura-se daramaturile bisericilor, ca sa se deschida locuri largi, piete vaste pe care, dupa cerintele progresului, sa se zideasca hoteluri marete si cluburi politice, teatre de varietati si burse de comert. Sa nu care cumva sa indrazneasca a ridica glasul cineva, in cazul cel mai bun pentru dansul ar fi un om ridicol. E destul ca Biserica e tolerata.

Un slujitor al altarului, cand statea sub loviturile unei cumplite prigoniri, unei napastuiri strigatoare la cer, izgonit si maltratat ca odinioara Sfantul Ignatie al Constantinopolului, mi-a spus cu adanc amar: “Nu le e frica fiule, de bataia lui Dumnezeu? ” “Nu, parinte “, i-am raspuns. “Nu-i e frica nimanui de bataia cui nu este. Ai uitat ca ai de-a face cu lume care nu crede in Dumnezeu, cu o lume caruia nu i-a fost frica sa prefaca in puscarie lacasurile sfinte, inchinate credintei strabune, unde zac oseminte de mareti voievozi? “

Se va mai schimba lumea noastra romaneasca? Va mai vrea Dumnezeu sa o reintoarca la Dansul? Dumnezeu stie!

Deocamdata, copiii nostri vor merge pe calea noastra, cuminte. De ce avem scoli romanesti in care urmeaza inalte invataturi ale omenirii? Pentru ca sa ni-i lumineze si ca sa ni-i creasca. Din aceste scoli nationale ies pe fiecare an sute si mii de viitori cetateni luminati, toti liberi cugetatori, plini de dispret pentru vechea, ratacita credinta crestina, astazi demodata, ridiculizata, scuipata. Ei au invatat o religie mai omeneasca decat cea crestineasca. O religie care predica nu mila sau ingaduinta, nu blandetea si omenia, o religie aspra care predica omului: “Esti o fiara! Ghearele tale si coltii tai sunt desteptaciunea si siretenia. Fii perfid, crud, neingaduitor cu semenii tai. Nu te uita o clipa sus spre cer; aici, jos, pe pamant, uita-te cu ochii in patru, ca si cum ai avea patru labe. Aici, pe pamant se ispraveste totul pentru tine. Esti fiara, fii fiara! Fiarele n-au biserica; fiarele nu se inchina, fiarele n-au Dumnezeu.”

Oare de ce se vrea scos Caragiale din programele de scoala?

“Inca demult, lumea noastra romaneasca nu mai merge la biserica.

Oamenii de sus, de mijloc si de jos au uitat demult cararea ce duce la locasul icoanelor.

Boieri, ostasi, negustori, meseriasi, dascali, slujbasi mari si mici, s-au lepadat de datoriile catre legea lor crestineasca, toti sunt astazi ” liberi cugetatori”. Si, fireste, daca dumnealor sunt astfel, la fel trebuie sa fie femeile dumnealor, adica ” libere-cugetatoare “; si, prin urmare, cum ar putea fi copiii dumnealor, decat cum sunt mamele, adica ” liberi-cugetatori “.

Parintii vostri/ Prapastie de vreme nemasurata intre ei si noi. Mii si mii de ani de va fi trecut de la viata lor pana la a noastra, si tot nu li s-ar fi sters mai bine din inimile copiilor pomenirea si dragostea si evlavia si felul. Ei au crezut si s-au inchinat, si sufletele lor gaseau mangaiere si tarie in inchinaciune.

Noi nu ne mai inchinam, pentru ca nu mai credem. Sufletele noastre nu mai au nevoie de mangaiere, inimile noastre nu mai au nevoie de tarie, fiindca sunt de piatra. Si din piatra aceasta scaparam scanteile liberei cugetari, noi romanii, fosti ortodocsi, care suntem mai destepti, mai luminati, mai mandri, mai puternici decat toate neamurile lumii.

Inchina-se Asia, batrana inteleapta, si nobila si ingenioasa ei fiica, Europa! Inchina-se Africa cu toate negrele ei semintii! Inchina-se iscusita America! Noi nu ne inchinam! Inchina-se nerozii!

Filosofia noastra se pune mai presus de nevoia inchinaciunii! Clopotele-s zgomot! Icoanele fleacuri, credinta moft! Inchiza-se bisericile! Surpa-se zidurile lor! Parintii nostri care le-au zidit erau niste barbari, niste primitivi, fara nici o cultura serioasa. Ei n-aveau spiritul de examen. Noi suntem oameni moderni.

Matura-se daramaturile bisericilor, ca sa se deschida locuri largi, piete vaste pe care, dupa cerintele progresului, sa se zideasca hoteluri marete si cluburi politice, teatre de varietati si burse de comert. Sa nu care cumva sa indrazneasca a ridica glasul cineva, in cazul cel mai bun pentru dansul ar fi un om ridicol. E destul ca Biserica e tolerata.

Un slujitor al altarului, cand statea sub loviturile unei cumplite prigoniri, unei napastuiri strigatoare la cer, izgonit si maltratat ca odinioara Sfantul Ignatie al Constantinopolului, mi-a spus cu adanc amar: “Nu le e frica fiule, de bataia lui Dumnezeu? ” “Nu, parinte “, i-am raspuns. “Nu-i e frica nimanui de bataia cui nu este. Ai uitat ca ai de-a face cu lume care nu crede in Dumnezeu, cu o lume caruia nu i-a fost frica sa prefaca in puscarie lacasurile sfinte, inchinate credintei strabune, unde zac oseminte de mareti voievozi? “

Se va mai schimba lumea noastra romaneasca? Va mai vrea Dumnezeu sa o reintoarca la Dansul? Dumnezeu stie!

Deocamdata, copiii nostri vor merge pe calea noastra, cuminte. De ce avem scoli romanesti in care urmeaza inalte invataturi ale omenirii? Pentru ca sa ni-i lumineze si ca sa ni-i creasca. Din aceste scoli nationale ies pe fiecare an sute si mii de viitori cetateni luminati, toti liberi cugetatori, plini de dispret pentru vechea, ratacita credinta crestina, astazi demodata, ridiculizata, scuipata. Ei au invatat o religie mai omeneasca decat cea crestineasca. O religie care predica nu mila sau ingaduinta, nu blandetea si omenia, o religie aspra care predica omului: “Esti o fiara! Ghearele tale si coltii tai sunt desteptaciunea si siretenia. Fii perfid, crud, neingaduitor cu semenii tai. Nu te uita o clipa sus spre cer; aici, jos, pe pamant, uita-te cu ochii in patru, ca si cum ai avea patru labe. Aici, pe pamant se ispraveste totul pentru tine. Esti fiara, fii fiara! Fiarele n-au biserica; fiarele nu se inchina, fiarele n-au Dumnezeu.”

Oare de ce se vrea scos Caragiale din programele de scoala?

“Inca demult, lumea noastra romaneasca nu mai merge la biserica.

Oamenii de sus, de mijloc si de jos au uitat demult cararea ce duce la locasul icoanelor.

Boieri, ostasi, negustori, meseriasi, dascali, slujbasi mari si mici, s-au lepadat de datoriile catre legea lor crestineasca, toti sunt astazi ” liberi cugetatori”. Si, fireste, daca dumnealor sunt astfel, la fel trebuie sa fie femeile dumnealor, adica ” libere-cugetatoare “; si, prin urmare, cum ar putea fi copiii dumnealor, decat cum sunt mamele, adica ” liberi-cugetatori “.

Parintii vostri/ Prapastie de vreme nemasurata intre ei si noi. Mii si mii de ani de va fi trecut de la viata lor pana la a noastra, si tot nu li s-ar fi sters mai bine din inimile copiilor pomenirea si dragostea si evlavia si felul. Ei au crezut si s-au inchinat, si sufletele lor gaseau mangaiere si tarie in inchinaciune.

Noi nu ne mai inchinam, pentru ca nu mai credem. Sufletele noastre nu mai au nevoie de mangaiere, inimile noastre nu mai au nevoie de tarie, fiindca sunt de piatra. Si din piatra aceasta scaparam scanteile liberei cugetari, noi romanii, fosti ortodocsi, care suntem mai destepti, mai luminati, mai mandri, mai puternici decat toate neamurile lumii.

Inchina-se Asia, batrana inteleapta, si nobila si ingenioasa ei fiica, Europa! Inchina-se Africa cu toate negrele ei semintii! Inchina-se iscusita America! Noi nu ne inchinam! Inchina-se nerozii!

Filosofia noastra se pune mai presus de nevoia inchinaciunii! Clopotele-s zgomot! Icoanele fleacuri, credinta moft! Inchiza-se bisericile! Surpa-se zidurile lor! Parintii nostri care le-au zidit erau niste barbari, niste primitivi, fara nici o cultura serioasa. Ei n-aveau spiritul de examen. Noi suntem oameni moderni.

Matura-se daramaturile bisericilor, ca sa se deschida locuri largi, piete vaste pe care, dupa cerintele progresului, sa se zideasca hoteluri marete si cluburi politice, teatre de varietati si burse de comert. Sa nu care cumva sa indrazneasca a ridica glasul cineva, in cazul cel mai bun pentru dansul ar fi un om ridicol. E destul ca Biserica e tolerata.

Un slujitor al altarului, cand statea sub loviturile unei cumplite prigoniri, unei napastuiri strigatoare la cer, izgonit si maltratat ca odinioara Sfantul Ignatie al Constantinopolului, mi-a spus cu adanc amar: “Nu le e frica fiule, de bataia lui Dumnezeu? ” “Nu, parinte “, i-am raspuns. “Nu-i e frica nimanui de bataia cui nu este. Ai uitat ca ai de-a face cu lume care nu crede in Dumnezeu, cu o lume caruia nu i-a fost frica sa prefaca in puscarie lacasurile sfinte, inchinate credintei strabune, unde zac oseminte de mareti voievozi? “

Se va mai schimba lumea noastra romaneasca? Va mai vrea Dumnezeu sa o reintoarca la Dansul? Dumnezeu stie!

Deocamdata, copiii nostri vor merge pe calea noastra, cuminte. De ce avem scoli romanesti in care urmeaza inalte invataturi ale omenirii? Pentru ca sa ni-i lumineze si ca sa ni-i creasca. Din aceste scoli nationale ies pe fiecare an sute si mii de viitori cetateni luminati, toti liberi cugetatori, plini de dispret pentru vechea, ratacita credinta crestina, astazi demodata, ridiculizata, scuipata. Ei au invatat o religie mai omeneasca decat cea crestineasca. O religie care predica nu mila sau ingaduinta, nu blandetea si omenia, o religie aspra care predica omului: “Esti o fiara! Ghearele tale si coltii tai sunt desteptaciunea si siretenia. Fii perfid, crud, neingaduitor cu semenii tai. Nu te uita o clipa sus spre cer; aici, jos, pe pamant, uita-te cu ochii in patru, ca si cum ai avea patru labe. Aici, pe pamant se ispraveste totul pentru tine. Esti fiara, fii fiara! Fiarele n-au biserica; fiarele nu se inchina, fiarele n-au Dumnezeu.”

Toata aceasta tragica risipa de viata umana in scopul redactarii cataloagelor bibliografice, trimiterilor, notelor de subsol si tezelor de doctorat, pe care niciodata, nimeni nu le va citi si care nu au nici cea mai mica influenta asupra vietii oricarui om, in clipa in care atatia oameni cauta cu disperare om care sa le poarte de grija, sa le vorbeasca si sa-i asculte si fiindca nu reusesc sa-l gaseasca, recurg la evadari riscante si sfarsesc singuri si parasiti intr-o moarte tragica!”

“Acum cand epoca traficului de idei a trecut de mult si cand satul arde, frumoasele idei ale “teologiei” academice din afara zidurilor academice nu numai ca sunt inactuale, ci si pot fi si o bataie de joc exagerata. Poate este delectant sa asculti despre participare si indumnezeire, stand intr-un confortabil fotoliu frumos colorat in salonul tau frumos aranjat si inconjurat de familia ta strans-unita si de prieteni, insa ce pot face aceste frumoase discutii despre cele spirituale si cele ceresti tanarului torturat de golul pe care i-l creeaza lipsa unei prezente umane reale in viata sa? Aceluia care a crescut intr-un gol sentimental, pentru ca parintii lui erau absenti chiar si trupeste, sau cel putin duhovniceste si sentimental, si care cauta disperat orice fel de scapare, fie ea si distrugatoare, din insuportabila durere interioara pe care i-o creeaza aceasta frustrare!

Ce pot face aceste discursuri pline de profunzime sotilor care s-au instrainat, familiilor dezbinate, batranilor abandonati, trupelor de oameni insingurati care cu toata viata lor mizera striga: nu am om! si care, asa cum este si normal, daca nu au posibilitatea sa iubeasca si sa fie iubiti de omul pe care il vad, nu pot sa-L iubeasca pe Dumnezeu, pe Care nu Il vad si sa-I simta iubirea Lui? Nu este o bataie de joc inumana sa descrii acestui om iubirea – si, desigur, intr-un mod rapitor – in loc sa i-o oferi? Nimeni nu mai are nevoie de o descriere a faptului Bisericii. Toti avem nevoie de Biserica, imperativ si disperat, traind in tragica noastra societate asociala si cu oamenii ei deconectati, amputati si singuri, si toti ii cautam pe aceia care vor incerca sa alcatuiasca Biserica. Pentru ca din nefericire exista numai oameni care cauta Biserica si aproape nimeni nu este dispus sa o alcatuiasca pentru acestia care o cauta. Nicaieri nu se vad cei dispusi sa ia parte la aventura arderii de sine care este necesara pentru a te darui, spre a alcatui Biserica. PHILOTHEOS PHAROS