Filed under: alegeri 2009
Incepe sa-mi fie mila de Basescu. Toti au tabarat pe el si pe ce atinge acesta. Intra in Biserica la ceremonie este ataca si Biserica, intra la tunsul oilor sunt atacate oile si ciobanii (si eu am criticat asta).
Mi se pare ca cineva misca noroiul.
Vazandu-i atatia politicieni “importanti” la acea intronizare mai ca nu am inceput sa cred ca venisera la o ceremonie a sefului lor cel mare. Adica vreau sa spun ca nu m-ar mira ca cel mai mare-mare in aceasta tara sa fie, real, chiar Patriarhul Bisericii, PF Daniel.
Si asta, cred eu, nu e rau de loc.
Acesta este un comentariu aberant.
Cam asa arata o halucinatie proprie mie.
Filed under: ortodoxie
Aceasta smerenie este ascultarea pentru ceva. Este ascultarea pentru viata aceasta,vazuta ca singura existenta posibila. Este ascultarea/ colaborarea cu viata aceasta cu ticalosiile din sufletul nostru. Este ascultarea pentru o paine mai-buna, pentru o masina mai-frumoasa, pentru un telefon mai-peformant, pentru un pantof mai-elegant, pentru un concediu mai-relaxant, pentru o femeie mai-frumoasa, pentru un apartament mai-in-centru, pentru a fi mai-puternic-ca, mai-frumos-ca, mai-decorat-ca, pentru un mai-xxxxxxxxxx.
Si pentru asta nici macar crima nu pare ceva oribil dar’mite minciuna si manipularea, umilirea si mojicia, ticalosia si scuipatul-in-ochi, lucrarea-pe-la-spate si linguseala, piedica si inselarea.
“O astfel de smerenie cerea de la Dumnezeu-Omul satana, fagaduindu-i sa-L rasplateasca pentru aceasta smerenie cu o renovare a onorurilor si bunurilor pamantesti. L-a suit diavolul pe Domnul pe un munte inalt, i-a aratat Lui toate imparatiile lumii intr-o clipita.
Si i-a zis diavolul: Tie iti voi da puterea aceasta si slava lor, caci ale mele sunt si le dau cui vreau. Daca te vei inchina inaintea mea, toate vor fi ale tale (Luca 4, 6-7). La fel chinuitorii ii certau pe sfintii mucenici pentru trufia lor, cereau de la ei smerenie, care consta in a te uni cu ceilalti ca sa te inchini idolilor si sa te lepezi de Hristos, si fagaduiau pentru aceasta smerenie sa-i rasplateasca cu o imbelsugare de bunuri pamantesti.
O astfel de smerenie cere lumea, care lucreaza dupa principiile si in duhul stapanitorului lumii acesteia: lui ii place aceasta smerenie, o proslaveste, o copleseste cu darurile sale cele mai desarte. Lumea uraste smerenia lui Hristos, iar sfintii lui Dumnezeu atat de mult urau smerenia cea draceasca, incat sufereau toate greutatile si lipsurile, toate necazurile, numai ca sa nu accepte aceasta smerenie; ei alegeau moartea silnica si de batjocura decat sa accepte smerenia dracilor.
In aceasta smerenie este lepadarea de Dumnezeu. Smerenia propovaduita de cugetarea trupeasca, de fatarnicie, de sfintenia desarta (plina de vanitate) este o smerenie draceasca.
Pe cei care duc viata calugareasca diavolul ii indeamna la smerenia sa, ca prin ea sa-i duca la mahnire, la slabanogire, la deznadejde. Aceasta deosebire este de neaparata trebuinta pentru calugarii de astazi: ea ii va face sa deosebeasca smerenia diavolului de smerenia lui Hristos, al carei invatator este Hristos, care, punand nadejdea omului in Hristos, este straina de slava desarta, care niciodata nu se arata intr-o stralucire si propasire lumeasca, ci totdeauna petrec sub semnul crucii lui Hristos, nevazuta, prigonita, calcata de reprezentantii lumii, vazuti si nevazuti.
Batranul purtator de Duh degraba l-a ridicat la o inalta sporire duhovniceasca pe fratele care i s-a supus, intemeind aceasta sporire pe o hotarata lepadare de sine. Monahii pustiei neroditoare de la Schit petreceau intr-o saracie desavarsita.
Cand se coceau granele in Egipt, lucru care cerea o multime de brate de recoltare, monahii de la Schit se duceau la seceris si pentru acest lucru primeau plata in grau. Graul capatat era macinat, din toata faina coceau paini, le uscau si mancau din ele anul intreg; paine proaspata la Schit nu era (Isaac Sirul, Cuv. 55). Faptul ca acel calugar, nu s-a dus la seceris din porunca batranului, o porunca in aparenta stranie si lipsita de sens, care il punea pe calugar intr-o situatie dintre cele mai grele in ce priveste aprovizionarea lui pe anul intreg, era un fapt de cea mai mare lepadare de sine.
A urma lucrarile cele mai presus de fire ale batranilor purtatori de Duh este cu neputinta pentru aceia care nu au ajuns la o desavarsire crestina asemanatoare cu a lor. Totusi slava desarta si infierbantarea oarba incearca sa le urmeze, spre pierzarea sigura a sa si a celor de aproape.”
Sfantul Ignatie Briancianinov
Filed under: alegeri 2009
Incepe sa-mi fie mila de Basescu. Toti au tabarat pe el si pe ce atinge acesta. Intra in Biserica la ceremonie este ataca si Biserica, intra la tunsul oilor sunt atacate oile si ciobanii (si eu am criticat asta).
Mi se pare ca cineva misca noroiul.
Vazandu-i atatia politicieni “importanti” la acea intronizare mai ca nu am inceput sa cred ca venisera la o ceremonie a sefului lor cel mare. Adica vreau sa spun ca nu m-ar mira ca cel mai mare-mare in aceasta tara sa fie, real, chiar Patriarhul Bisericii, PF Daniel.
Si asta, cred eu, nu e rau de loc.
Acesta este un comentariu aberant.
Cam asa arata o halucinatie proprie mie.
Filed under: ortodoxie
Aceasta smerenie este ascultarea pentru ceva. Este ascultarea pentru viata aceasta,vazuta ca singura existenta posibila. Este ascultarea/ colaborarea cu viata aceasta cu ticalosiile din sufletul nostru. Este ascultarea pentru o paine mai-buna, pentru o masina mai-frumoasa, pentru un telefon mai-peformant, pentru un pantof mai-elegant, pentru un concediu mai-relaxant, pentru o femeie mai-frumoasa, pentru un apartament mai-in-centru, pentru a fi mai-puternic-ca, mai-frumos-ca, mai-decorat-ca, pentru un mai-xxxxxxxxxx.
Si pentru asta nici macar crima nu pare ceva oribil dar’mite minciuna si manipularea, umilirea si mojicia, ticalosia si scuipatul-in-ochi, lucrarea-pe-la-spate si linguseala, piedica si inselarea.
“O astfel de smerenie cerea de la Dumnezeu-Omul satana, fagaduindu-i sa-L rasplateasca pentru aceasta smerenie cu o renovare a onorurilor si bunurilor pamantesti. L-a suit diavolul pe Domnul pe un munte inalt, i-a aratat Lui toate imparatiile lumii intr-o clipita.
Si i-a zis diavolul: Tie iti voi da puterea aceasta si slava lor, caci ale mele sunt si le dau cui vreau. Daca te vei inchina inaintea mea, toate vor fi ale tale (Luca 4, 6-7). La fel chinuitorii ii certau pe sfintii mucenici pentru trufia lor, cereau de la ei smerenie, care consta in a te uni cu ceilalti ca sa te inchini idolilor si sa te lepezi de Hristos, si fagaduiau pentru aceasta smerenie sa-i rasplateasca cu o imbelsugare de bunuri pamantesti.
O astfel de smerenie cere lumea, care lucreaza dupa principiile si in duhul stapanitorului lumii acesteia: lui ii place aceasta smerenie, o proslaveste, o copleseste cu darurile sale cele mai desarte. Lumea uraste smerenia lui Hristos, iar sfintii lui Dumnezeu atat de mult urau smerenia cea draceasca, incat sufereau toate greutatile si lipsurile, toate necazurile, numai ca sa nu accepte aceasta smerenie; ei alegeau moartea silnica si de batjocura decat sa accepte smerenia dracilor.
In aceasta smerenie este lepadarea de Dumnezeu. Smerenia propovaduita de cugetarea trupeasca, de fatarnicie, de sfintenia desarta (plina de vanitate) este o smerenie draceasca.
Pe cei care duc viata calugareasca diavolul ii indeamna la smerenia sa, ca prin ea sa-i duca la mahnire, la slabanogire, la deznadejde. Aceasta deosebire este de neaparata trebuinta pentru calugarii de astazi: ea ii va face sa deosebeasca smerenia diavolului de smerenia lui Hristos, al carei invatator este Hristos, care, punand nadejdea omului in Hristos, este straina de slava desarta, care niciodata nu se arata intr-o stralucire si propasire lumeasca, ci totdeauna petrec sub semnul crucii lui Hristos, nevazuta, prigonita, calcata de reprezentantii lumii, vazuti si nevazuti.
Batranul purtator de Duh degraba l-a ridicat la o inalta sporire duhovniceasca pe fratele care i s-a supus, intemeind aceasta sporire pe o hotarata lepadare de sine. Monahii pustiei neroditoare de la Schit petreceau intr-o saracie desavarsita.
Cand se coceau granele in Egipt, lucru care cerea o multime de brate de recoltare, monahii de la Schit se duceau la seceris si pentru acest lucru primeau plata in grau. Graul capatat era macinat, din toata faina coceau paini, le uscau si mancau din ele anul intreg; paine proaspata la Schit nu era (Isaac Sirul, Cuv. 55). Faptul ca acel calugar, nu s-a dus la seceris din porunca batranului, o porunca in aparenta stranie si lipsita de sens, care il punea pe calugar intr-o situatie dintre cele mai grele in ce priveste aprovizionarea lui pe anul intreg, era un fapt de cea mai mare lepadare de sine.
A urma lucrarile cele mai presus de fire ale batranilor purtatori de Duh este cu neputinta pentru aceia care nu au ajuns la o desavarsire crestina asemanatoare cu a lor. Totusi slava desarta si infierbantarea oarba incearca sa le urmeze, spre pierzarea sigura a sa si a celor de aproape.”
Sfantul Ignatie Briancianinov
Filed under: catolica
Preoţi sfinţi, conştienţi că poartă o comoară inestimabilă în vase de lut şi gata să mărturisească până la martiriu frumuseţea de a fi consacraţi total lui Dumnezeu şi Bisericii: este profilul preotului credincios trasat de papa Benedict al XVI-lea duminică la întâlnirea pentru rugăciunea Îngerul Domnului recitată cu pelerinii reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru.
Papa indică preoţilor din toată lumea exemplul Apostolului neamurilor. Anul dedicat Sfântului Paul se încheie: „un an important – a spus Papa – „o provocare la a transforma viaţa noastră zilnică într-o curajoasă mărturie pentru Cristos”:
• „A fost un adevărat timp de har în care, prin pelerinaje, cateheze, numeroase publicaţii şi diverse iniţiative, figura Sfântului Paul a fost repropusă în toată Biserica iar vibrantul său mesaj a reînsufleţit pretutindeni, în comunităţile creştine, pasiunea pentru Cristos şi pentru Evanghelie”.
Anul Paulin s-a împletit cu Anul Sacerdotal, inaugurat la 19 iunie, în solemnitatea Sfintei Inimi a lui Isus, cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a morţii lui Ioan Maria Vianney, Sfântul Paroh de Ars. „Un ulterior impuls spiritual şi pastoral” – a explicat Benedict al XVI-lea, care – a spus – „nu va întârzia să aducă multe beneficii poporului creştin şi în special clerului”. Dar care este finalitatea Anului Preoţiei?
• „Cum am scris în respectiva scrisoare pe care am trimis-o preoţilor, el vrea să contribuie la promovarea angajamentului de reînnoire lăuntrică a tuturor preoţilor pentru o mai puternică şi mai incisivă mărturie evanghelică din partea lor în lumea de azi. Apostolul Paul constituie, în această privinţă, un model strălucit de imitat nu atât în concreteţea vieţii – a sa a fost într-adevăr extraordinară – ci în iubirea pentru Cristos, în zelul pentru vestirea Evangheliei, în devotamentul faţă de comunităţi, în elaborarea unor sinteze eficiente de teologie pastorală”.
Sfântul Paul – a continuat Pontiful – este exemplu de preot identificat în întregime cu slujirea sa – cum va fi şi Sfântul Paroh de Ars -, conştient că poartă o comoară inestimabilă, adică mesajul mântuirii, dar că îl poartă într-un ’vas de lut’ (Cf 2Cor 4,7); de aceea el este puternic şi umil în acelaşi timp, profund convins că totul este meritul lui Dumnezeu, totul este har al său”.
• „Iubirea lui Cristos ne posedă – scrie Apostolul, şi aceasta poate fi în mod potrivit deviza fiecărui preot, pe care Spiritul ’îl cucereşte’ (Cf Fap 20,22) pentru a face din el un administrator credincios al tainelor lui Dumnezeu (Cf 1Cor 4,1-2): preotul trebuie să fie totul al lui Cristos şi totul al Bisericii, căreia este chemat să i se dedice cu iubire neîmpărţită, ca un mire credincios faţă de mireasa sa”.
Papa a invocat apoi, împreună cu cea a Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, mijlocirea Fecioarei Maria, „pentru ca să obţină de la Domnul binecuvântări abundente pentru preoţi în timpul acestui an dedicat lor:
• „ Maica Domnului, pe care Sfântul Ioan Maria Vianney a iubit-o atât de mult şi a făcut să fie iubită de enoriaşii săi, să ajute pe fiecare preot să reînsufleţească darul lui Dumnezeu care este în el în virtutea Sfintei Hirotoniri, astfel ca el să crească în sfinţenie şi să fie gata să mărturisească, dacă e necesar până la martiriu, frumuseţea consacrării sale totale şi definitive lui Cristos şi Bisericii”.
„Omul este făcut pentru viaţă” – a afirmat mai departe Papa salutând pelerinii francezi şi referindu-se la Liturghia acestei duminici:
• „Oricine acceptă să creadă în Cristos şi să-şi întemeieze existenţa pe iubirea sa primeşte de la El forţa care îl face să trăiască.
În limba spaniolă Papa a salutat în mod special membrii „Institutului de Misionare şi Misionari Identes” veniţi la Roma pentru a mulţumi lui Dumnezeu cu ocazia celebrării celor 50 de ani de la înfiinţare.
Primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală cu credincioşii reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului”, binecuvântare ce ajunge şi pe această cale cu tot darul său la toţi ascultătorii care o primesc în spirit de credinţă.
