S-a celebrat joi în Vatican solemnitatea „Trupul şi Sângele Domnului”, care în Italia şi în alte ţări este transferată pentru duminica următoare, anul acesta pe 14 iunie. Papa Benedict, a celebrat Sfânta Liturghia la altarul din faţa bazilicii Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei începând de la ora 19, urmată apoi de procesiunea euharistică, parcurgând, – potrivit programului – în cântări şi rugăciune pe artera directă Via Merulana, până la bazilica papală „Santa Maria Maggiore” încheiată prin binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament. Procesiunea, desigur, este în curs după intrarea noastră în undă pentru ediţia de seară a emisiunii. Potrivit programului anunţat de oficiul celebrărilor liturgice pontificale, ordinea este următoarea: în faţă păşesc membrii ai diferitelor confrerii şi societăţi, asociaţii euharistice, grupuri parohiale, precum şi cavaleri ai Sfântului Mormânt, călugăriţe, călugări, seminarişti, preoţi, parohi, capelani şi prelaţi ai Sanctităţii Sale, episcopi, arhiepiscopi, cardinali. În urma Preasfântului Sacrament purtat de Papa, păşesc credincioşii din parohii, din asociaţii şi mişcări bisericeşti.

După cântarea de intrare, Papa a introdus Liturghia cu această invitaţie:
• Fraţi şi surori, în această celebrare solemnă să ne bucurăm pentru misterul Euharistiei, Sacrament al Iubirii în care Domnul ne-a lăsat în dar fiinţa sa şi să însoţim pe învingător în cortegiul triumfal pe străzile oraşului nostru. În secvenţa pentru solemnitatea de azi Sfântul Toma de Aquino ne îndeamnă: Qantum potes, tantum aude, trebuie să îndrăzneşti tot ceea ce poţi în a aduce Domnului mărirea cuvenită. De aceea în această zi de sărbătoare, să traversăm cu Cristos în Preasfântul Sacrament străzile şi să folosim, toată splendoarea frumuseţii pentru a exprima măreţia acestui mister. Dar, ca să putem da curs liber şi solemn bucuriei celor răscumpăraţi şi să ţinem vie amintirea Domnului, e nevoie să recunoaştem când am păcătuit împotriva iubirii lui Dumnezeu care vrea să vindece şi să ne transforme inimile”.

Liturghia s-a desfăşurat în forma solemnă cu lecturile biblice prevăzute pentru ciclul anului B.
Un fragment din cartea Exodului c. 24 cu tema: Iată sângele legământului pe care Domnul îl încheie cu voi, căruia i s-a răspuns cu psalmul 115/116: Doamne, tu ne potoleşti setea cu potirul mântuirii. Apoi lectura a doua din Scrisoarea către evrei c. 9 pe tema Sângele lui Cristos va curăţi conştiinţa noastră a fost urmată de cântarea frumoasei secvenţe compuse de Sfântul Toma de Aquino despre amintise pontiful în introducerea Liturghiei, şi în fine Evanghelia după Sfântul Marcu c.14 cu tema:

Omilia Papei.

• „Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu”.
Dragi fraţi şi surori, aceste cuvinte pe care Isus le-a pronunţat la Ultima Cină, a spus Papa la începutul omiliei, sunt repetate de fiecare dată când se reînnoieşte Jertfa euharistică. Le-am ascultat puţin mai înainte în Evanghelia lui Marcu şi răsună cu deosebită putere evocatoare astăzi în solemnitatea Trupului Domnului. Ele ne conduc în mod ideal în Cenacol, ne fac să retrăim climatul spiritual al acelei nopţi când, celebrând Paştele cu ai săi, Domnul a anticipat în taină jertfa care urma să se consume în ziua următoare pe cruce. Instituirea Euharistiei ne apare astfel ca anticipare şi acceptare din partea lui Isus a morţii sale. Scrie în această privinţă Sfântul Efrem Sirul: „În timpul cinei Isus s-a jertfit pe sine; pe cruce El a fost jertfit de către alţii”(Cf Imn despre răstignire, 3.1).

„Acesta este sângele meu”. Este clară aici referinţa la limbajul jertfelor lui Israel. Isus se prezintă pe sine ca jertfa adevărată şi definitivă, în care se realizează ispăşirea păcatelor care, în riturile Vechiului Testament, nu fusese niciodată total înfăptuită. Acestei expresii îi urmează alte două mult mai semnificative. Înainte de toate, Isus Cristos spune că sângele său „este vărsat pentru mulţi” cu o referire lesne de înţeles la cântările Slujitorului, care se găsesc în cartea lui Isaia (Cf c.53). Prin adaosul – „sângele legământului” -, Isus exprimă clar că, „datorită morţii sale, devine în sfârşit eficace legământul încheiat de Dumnezeu cu poporul „său”.Vechea alianţă fusese încheiată pe Muntele Sinai printr-un rit de jertfă de animale, cum am auzit în prima lectură, şi poporul ales, eliberat din sclavia Egiptului, promisese că va îndeplini toate poruncile date de Domnul (Cf Ex 24,3).

Într-adevăr, Israelul chiar imediat, prin construirea viţelului de aur, s-a arătat incapabil să se menţină fidel pactului divin, pe care din contra l-a încălcat apoi foarte adesea, adaptând inimii sale de piatră Legea care ar fi trebuit să-l înveţe calea vieţii. Domnul însă nu a încetat de a-şi menţine promisiunea şi, prin profeţi, s-a îngrijit să reamintească dimensiunea interioară a legământului, şi a anunţat că avea să scrie unul nou în inimile credincioşilor săi (Cf Ier 31,33) transformându-le cu darul Duhului (Ez 36,25-27). Şi în timpul Ultimei Cine s-a încheiat cu ucenicii această nouă alianţă, confirmând-o nu prin sacrificii de animale cum se întâmplase în trecut, ci prin sângele său, devenit „sângele noului legământ”.

Aceasta este evidenţiat bine în a doua lectură din Scrisoarea către Evrei, unde autorul sacru declară că Isus este „mijlocitorul unei noi alianţe” (9,8). A devenit aceasta datorită sângelui său sau, mai exact, datorită jertfirii sale, care dă deplină valoare vărsării sale de sânge. Pe Cruce, Isus este în acelaşi timp victimă şi preot: victimă demnă de Dumnezeu întrucât fără pată, şi mare preot care se oferă pe sine, sub impulsul Duhului Sfânt, şi mijloceşte pentru întreaga umanitate. Crucea este de aceea mister de iubire şi de mântuire, care ne purifică conştiinţa de „faptele moarte”, adică de păcate, şi ne sfinţeşte sculptând alianţa în inima noastră; Euharistia, reînnoind jertfa Crucii, ne face capabili să trăim în mod fidel comuniunea cu Dumnezeu.

Dragi fraţi şi surori – pe care vă salut pe toţi cu afecţiune, începând cu cardinalul vicar şi ceilalţi cardinali şi episcop prezenţi – precum poporul ales reunit în adunarea de la Muntele Sinai, şi noi seara aceasta vrem să-i reafirmăm fidelitatea noastră Domnului. În urmă cu câteva zile, deschizând reuniunea diecezană anuală de studiu am amintit importanţa faptului de a rămâne, ca Biserică, în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, în rugăciune şi scrutând Scripturile, în special prin practica lectio divina. Ştiu că multe iniţiative au fost promovate în acest sens în parohii, în seminarii, în comunităţile călugăreşti, în cadrul confreriilor, al asociaţiilor şi mişcărilor apostolice ce îmbogăţesc comunitatea noastră diecezană.

Membrilor acestor multiple organisme bisericeşti le adresez salutul meu fratern. Prezenţa voastră numeroasă la această celebrare, dragi prieteni, pune în lumină comunitatea noastră caracterizată de o pluralitate de culturi şi de experienţe diferite, pe care Dumnezeu o plăsmuieşte ca popor „al său”, ca unicul Trup al lui Cristos, graţie participării noastre sincere la dubla masă a Cuvântului şi a Euharistiei. Nutriţi cu Cristos, noi, ucenicii săi, primim misiunea de a fi „sufletul” acestui oraş al nostru (Cf Scrisoarea către Diognet, 6; ed. Funk, I, p. 400; v. şi LG, 38) ferment de reînnoire, pâine „frântă” pentru toţi, mai ales pentru cei care se află în necazuri, în situaţii de sărăcie şi de suferinţă fizică şi spirituală. Să devenim martori ai iubirii sale.

Mă adresez în chip special vouă, dragi preoţi, pe care Cristos v-a ales pentru ca împreună cu El să puteţi trăi viaţa voastră ca jertfă de laudă pentru mântuirea lumii. Numai din uniunea cu Isus puteţi trage rodnicie spirituală care este generatoare de speranţă în slujirea voastră pastorală. Aminteşte Sfântul Leon cel Mare că „participarea noastră la trupul şi sângele lui Cristos nu tinde la nimic altceva decât să devenim ceea ce primim” (Sermo 12, De passione, 3,7, PL 54).
Dacă aceasta este adevărat pentru orice creştin, este cu atât mai mult pentru noi preoţii. A fi Euharistie! Tocmai aceasta să fie dorinţa noastră constantă şi angajarea ca oferirea trupului şi sângelui Domnului pe care o facem pe altar, să fie însoţită de sacrificiul existenţei noastre. În fiecare zi, tragem din Trupul şi Sângele Domnului acea iubire liberă şi curată care ne face demni slujitori ai lui Cristos şi martori ai bucuriei sale. Este ceea ce credincioşii aşteaptă de la preot: adică exemplul unei autentice devoţiuni faţă de Euharistie; le place să-l vadă petrecând lungi pauze de tăcere şi de adoraţie înaintea lui Isus cum făcea Sfântul Paroh de Ars, pe care îl vom aminti în mod special în timpul de acum aproape al Anului Preoţiei.
Sfântului Ioan Maria Vianney îi plăcea să le spună enoriaşilor săi: „Veniţi la împărtăşanie…E adevărat că nu sunteţi vrednici de aceasta, dar aveţi nevoie de ea” (Bernard Nodet, Le curé d’Ars. Sa pensée – Son coeur, éd. Xavier Mappus, Paris 1995, p. 119).

În conştiinţa de a nu fi apţi din cauza păcatelor, dar că avem nevoie să ne hrănim din iubirea pe care Domnul ne-o oferă în sacramentul euharistic, să reînnoim seara aceasta credinţa noastră în prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie. Nu trebuie dat ca scontată această credinţă! Există astăzi riscul unei secularizării difuze chiar în interiorul Bisericii, ce poate să se traducă într-un cult euharistic formal şi gol, în celebrări lipsite de acea participare a inimii ce se exprimă în veneraţie şi respect faţă de liturgie.

Mereu este puternică ispita de a reduce rugăciunea la momente superficiale şi grăbite, lăsându-se copleşiţi de activităţi şi de preocupări pământeşti. Când peste puţin timp vom repeta Tatăl nostru, rugăciunea prin excelenţă, vom spune: „Pâinea noastră cea de toate zilele”, gândindu-ne, evident la pâinea de fiecare zi. Această cerere însă conţine ceva mai profund. Termenul grec „epioúsios” pe care îl traducem cu „zilnic, de toate zilele” ar putea face aluzie şi la pâinea „supra-substanţială”, la pâinea „lumii care va veni”. Unii Părinţi ai bisericii au văzut aici o referinţă la Euharistie, pâinea vieţii veşnice care ne este dată în Sfânta Liturghie, pentru ca încă de acum lumea viitoare să înceapă în noi. Prin Euharistie deci cerul vine pe pământ, ziua de mâine a lui Dumnezeu coboară în prezent şi timpul este îmbrăţişat în veşnicia divină.

Dragi fraţi şi surori, ca în fiecare an, la terminarea Sfintei Liturghii, se va desfăşura tradiţionala procesiune euharistică şi vom înălţa, prin rugăciuni şi cântece, o implorare corală către Domnul prezent în hostia consacrată. Îi vom spune în numele întregului oraş: „Rămâi cu noi Isuse, dăruieşte-te nouă şi dă-ne pâinea care ne hrăneşte pentru viaţa veşnică! Eliberează lumea aceasta de veninul răului, al violenţei şi al urii care poluează conştiinţele, fă-o curată prin darul iubirii tale milostive. Şi tu, Marie, care ai fost femeia „euharistică” în toată viaţa ta, ajută-ne să păşim uniţi spre ţinta cerească, hrăniţi cu Trupul şi Sângele lui Cristos, pâinea de viaţă veşnică şi leacul nemuririi divine. Amin!

Şi mai departe, să ne alăturăm procesiunii cu Preasfântul Sacrament cântând: „Tantum ergo Sacramentum...”.

AICI

Anunțuri