El i-a iertat pe toţi şi se roagă pentru toţi

În apropiere de Sankt-Petersburg, la 19 mai 1868, s-a născut ţarul Nicolae al II-lea, în ziua de prăznuire a Sfântului şi Dreptului Iov. Din acest motiv, ţarul obişnuia să spună: „M-am născut în ziua de prăznuire a Sfântului Iov, mult pătimitorul, şi sunt sortit să sufăr”. După 23 de ani de domnie, în ziua de 17 iulie 1918, bolşevicii l-au executat pe ultimul ţar al Rusiei, împreună cu ţarina şi cei cinci copii ai săi.

La moartea tatălui său, ţarul Alexandru al III-lea, Nicolae al II-lea a acceptat slujirea împărătească, punându-şi toată nădejdea în Domnul, şi având drept grijă de căpetenie binele poporului. Era un om generos, permanent preocupat de ajutorarea celor aflaţi în nevoi. S-a ocupat de sprijinirea spitalelor şi a aşezămintelor de binefacere, cu bani dintr-un cont personal.

Avea o mare putere de a răbda şi un deosebit curaj. Ceea ce îl caracteriza îndeosebi era deplina supunere faţă de voia lui Dumnezeu. Credinţa în înţelepciunea divină îi dădea un calm care nu-l părăsea niciodată. Cu prilejul războiului cu Japonia, din 1904, ţarul a făcut dovada unei mari tării de caracter, neacceptând semnarea unui tratat de pace ruşinos.

Familia imperială era o pildă de adevărată viaţă creştină. Domnul a binecuvântat căsătoria lor cu patru fiice: Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia şi un fiu, Alexei. Copiii au fost crescuţi în dragostea faţă de poporul rus. „Copiii trebuie să înveţe jertfa de sine, renunţând la propriile lor dorinţe de dragul altora, spunea ţarina.” „Cu cât mai mare este statutul unui om, cu atât mai mult trebuie să-i ajute pe alţii, spunea ţarul Nicolae.”

Cei doi se considerau datori să-i pregătească pentru încercările venite de la Dumnezeu. Dormeau cu toţii pe paturi fără perne şi se îmbrăcau cu simplitate. Hrana le era, de asemenea, simplă. Având o viaţă retrasă, considerau o adevărată povară protocolul de la curte. Cântau adesea în biserică, în timpul Sfintei Liturghii, iar arhiepiscopul Teofan de Poltava, duhovnicul lor, îşi amintea „cu ce cutremur şi cu câte lacrimi de pocăinţă se apropiau ei de Sfântul Potir”. Seara, când întreaga familie era reunită, ţarul citea cu glas tare, iar ţarina şi fiicele lor se ocupau cu croşetatul şi cusutul. Le plăcea să vorbească de Dumnezeu şi să se roage împreună.

Alexandra Feodorovna le slujea cu toată dragostea semenilor: îi vizita adesea pe cei bolnavi, îi îngrijea, îi mângâia. A organizat în toată ţara şcoli profesionale pentru cei săraci, a deschis o şcoală de asistente medicale; a înfiinţat o casă pentru soldaţii inapţi de muncă, de pe urma războiului ruso-japonez, în care aceştia deprindeau meserii potrivite situaţiei lor.

În timpul domniei, ţarul Nicolae s-a ocupat îndeaproape de educaţia spirituală a poporului rus. S-au construit sute de mănăstiri şi mii de biserici. Au fost înfiinţate şcoli parohiale. S-a sprijinit dezvoltarea artelor: arhitectura bisericească, iconografia, muzica psaltică bizantină. S-au canonizat noi sfinţi. În vara anului 1903, a avut loc canonizarea marelui stareţ Serafim de Sarov, eveniment la care a participat şi ţarul, purtând pe umeri racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Serafim.

A sprijinit popoarele aflate în perioade de grele încercări: a reacţionat ferm, când turcii i-au masacrat pe armeni, a oferit ajutor sârbilor, atunci când Serbia a fost atacată de Austro-Ungaria.

După izbucnirea Primului Război Mondial, ţarul s-a ocupat în mod deosebit de cei aflaţi pe front: vizita soldaţii, binecuvânta trupele şi îi încuraja pe oameni, se preocupa de cei răniţi, vizitând spitalele şi infirmeriile. A luat el însuşi comanda oştirii, iar sosirea ţareviciului Alexei pe liniile frontului a ridicat moralul tuturor. Ţarina transforma palatele în spitale militare şi, din zori şi până în noapte, îi îngrijea împreună cu fiicele sale pe soldaţii răniţi. „M-am îngrijit de oameni atinşi de răni cumplite”, scria Alexandra Feodorovna.

Silit să abdice, „pentru salvarea Rusiei şi victoria împotriva inamicului străin”, ţarul şi familia sa aveau să pornească pe drumul crucii, încredinţându-şi viaţa în mâinile Domnului. Au fost arestaţi şi sleiţi prin interogatorii nesfârşite. Ţarul a fost acuzat de înaltă trădare, deşi nu existau dovezi. Şi-au aşteptat sfârşitul în pace, conştienţi de faptul că moartea era aproape.

Din temniţa în care se afla, Olga, cea mai mare dintre fiice scria: „Tatăl meu cere să li se spună tuturor celor care i-au rămas credincioşi şi tuturor celor ce pot fi influenţaţi de către aceştia să nu caute să se răzbune din pricina sa. El i-a iertat pe toţi şi se roagă pentru toţi. E necesar să fim cu toţii conştienţi de faptul că răul care se află acum în lume va deveni şi mai puternic şi că nu cu răul se biruie răul, ci numai cu iubirea.”

Familia imperială a fost ucisă de bolşevici în ziua de 17 iulie 1918, devenită ziua lor de prăznuire, după canonizarea lor de către Biserica Ortodoxă a Rusiei, în august 2000.

ziarullumina.ro


Anunțuri