RV 04 iul 2009.
Preoţii şi animatorii vocaţionali sunt chemaţi să urmeze logica bobului de grâu din Evanghelie „care renunţă la vizibilitate şi la grandoarea imaginii,
devenite pentru mulţi în zilele noastre adevăratul scop al vieţii”: cu aceste cuvinte Benedict al XVI-lea a primit sâmbătă în audienţă participanţii la reuniunea europeană despre pastoraţia vocaţională, având ca temă „Semănători ai Evangheliei vocaţiei: Cuvântul care cheamă şi trimite”. Reuniunea a fost organizată, ca în fiecare an, de Serviciul European pentru Vocaţii şi se va încheia duminică la Casa Generală a Fraţilor Şcolilor Creştine din Roma. România a fost reprezentată de pr. Francisc Ungureanu, din arhidieceza de Bucureşti, delegat al Conferinţei episcopilor catolici din ţara noastră.

Cultivarea vocaţiilor, a afirmat Sfântul Părinte, „constituie pentru fiecare dieceză una din priorităţile pastorale, care dobândeşte o valoare şi mai mare în contextul Anului Preoţesc început recent”. Lucrările reuniunii, a observat Pontiful, au avut la bază parabola semănătorului (Luca 8, 4-15). Asemeni lui Cristos, preotul şi animatorul vocaţional trebuie să fie ca „bobul de grâu care ştie să trăiască departe de zgomot şi gălăgie”:
• „… care renunţă la căutarea vizibilităţii şi grandoarea imaginii, care astăzi devin deseori criterii şi de a dreptul scopuri de viaţă pentru mare parte a culturii noastre şi fascinează mulţi tineri”.

Parabola semănătorului ne învaţă că „dacă bobul de grâu căzut în pământ, nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce rod mult” (Ioan 12, 24). Pământul în care e posibil ca sămânţa să nu prindă rădăcină, poate fi „realitatea mai mult sau mai puţin bună a familiei, ambientul arid şi dur de la locul de muncă, zilele de suferinţă sau lacrimi”. Dar „pământul este mai ales inima fiecărui om”, în special a celor tineri (…), o inimă deseori „confuză şi dezorientată”, dar cu toate acestea capabilă de mari energii şi generozitate; o inimă gata să îmbrăţişeze o viaţă de iubire pentru Isus şi capabilă să-l urmeze cu totalitatea şi certitudinea celui care a găsit cea mai mare comoară a existenţei. De aceea, Domnul nu încetează să-şi semene sămânţa:
• „Cel care seamănă în inima omului este întotdeauna şi numai Domnul. Numai după ce s-a semănat din belşug şi cu generozitate Cuvântul lui Dumnezeu, se pot parcurge cărările însoţirii şi educaţiei, ale formării şi discernământului. Toate acestea depind de acea mică sămânţă, darul misterios al Providenţei cereşti, care dezlănţuie de la sine o putere extraordinară. Este Cuvântul lui Dumnezeu, cel care de la sine realizează cu eficacitatea ceea ce spune şi doreşte”.

Preoţilor şi animatorilor, Sfântul Părinte le-a cerut să fie la rândul lor imagine a semănătorului divin:
• „Fiţi semănători de speranţă şi încredere. Este mare, într-adevăr, impresia de rătăcire pe care o au deseori tinerii de astăzi. Nu rareori cuvintele umane sunt lipsite de viitor şi perspectivă, lipsite chiar de sens şi de înţelepciune. Se răspândeşte o atitudine de nerăbdare frenetică şi incapacitatea de a trăi un timp de aşteptare”.

Anul Sfintei Preoţii este o bună ocazie de a regăsi simţul profund al pastoraţiei vocaţionale, precum şi opţiunile ei fundamentale, a cărei metodă are întotdeauna la bază:
• „… mărturia vieţii, simplă şi credibilă; comuniunea, cu itinerarii concertate şi împărtăşite în sânul Bisericii locale; timpul obişnuit, care ne învaţă să-l urmăm pe Domnul în viaţa de fiecare zi; atitudinea de ascultare, călăuzită de Duhul Sfânt, pentru a-i orienta pe tineri în căutarea lui Dumnezeu şi a fericirii adevărate; în fine, adevărul, singurul care aduce libertatea interioară”.

Sursa

Anunțuri