Gilbert Keith ChestertonGilbert Keith Chesterton (1874-1936) este binecunoscut pentru scrierile sale inteligente şi pline de umor. Dar ar putea deveni cunoscut şi ca sfânt, dacă propunerea de lansare a cauzei de beatificare va progresa. Agenţia Zenit a stat de vorbă cu Paolo Gulisano, autorul primei biografii în limba italiană a acestui mare scriitor britanic, despre ideea canonizării, acesta explicând de ce crede că Chesterton merită recunoscut ca sfânt.

– Cine promovează această cauză de beatificare?
– Asociaţia culturală care îi este dedicată, şi anume Societatea Chesterton, fondată în Anglia în 1974, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la naşterea marelui scriitor. Ideea societăţii a fost aceea de a-i promova lucrările, gândirea şi figura. De ani de zile se discută despre o posibilă cauză de beatificare, iar acum câteva zile, la o conferinţă internaţională desfăşurată la Oxford cu titlul „Sfinţenia lui G.K. Chesterton” – cu participarea celor mai buni specialişti în opera şi viaţa lui Chesterton – s-a decis să se meargă înainte cu propunerea.

– De ce beatificarea?
– Mulţi cred că există o dovadă clară a sfinţeniei lui Chesterton: mărturiile despre el vorbesc ca despre o persoană foarte bună şi umilă, un om fără duşmani, care susţinea credinţa fără compromisuri, un apărător al Adevărului şi Iubirii. Măreţia lui a constat şi din faptul că a ştiut cum să prezinte creştinismul publicului larg, format din creştini şi din persoane secularizate. Cărţile sale, de la „Orthodoxy” (în română cu titlul: Orthodoxia sau dreapta credinţă) la „St. Francis of Assisi”, de la „Father Brown” (în română cu titlul: Enigmele părintelui Brown) la „The Ball land the Cross”, sunt prezentări minunate ale credinţei creştine, mărturisită cu claritate în faţa lumii. Conform vechilor categorii din Biserică, am putea să îl definim pe Chesterton ca un „mărturisitor al credinţei”. El nu a fost doar un apologet, ci şi un fel de profet care a prevăzut dramaticul caracter al problemelor moderne, precum eugenia. Pr. dominican Aidan Nichols susţinea chiar că Chesterton ar putea fi văzut ca un „doctor al Bisericii” secolului XX.

– Care sunt virtuţile lui eroice?
– Credinţa, speranţa şi iubirea: acestea au fost virtuţile fundamentale ale lui Chesterton. Mai mult, el a fost inocent, simplu, profund umil. Având experienţa personală a durerii, a fost un vestitor al bucuriei creştine. Lucrarea lui Chesterton este un fel de medicament pentru suflet, sau, mai simplu spus, un fel de antidot. Scriitorul însuşi a folosit metafora antidotului pentru a defini efectul sfinţeniei în lume: sfântul are ca obiectiv să fie un semn de contradicţie şi de refacere a sănătăţii mentale într-o lume care este tot mai nebună.

– Care este contribuţia culturală, literară şi morală adusă de Chesterton societăţii britanice şi creştinismului?
– Când Papa Pius al XI-lea a fost informat despre moartea marelui scriitor, el a trimis o telegramă de condoleanţe prin secretarul său de stat, Cardinalul Eugenio Pacelli. În telegramă, el a deplâns pierderea „unui devotat fiu al Sfintei Biserici, deosebit apărător al darurilor credinţei catolice”. A fost probabil a doua oară în istorie când un Pontif a atribuit titlul de „apărător al credinţei” unui britanic. Probabil secretarul de stat nu a înţeles în acel moment paralelismul ironic: celălalt britanic a fost Henry al VIII-lea, omul care a provocat Bisericii din Anglia cea mai gravă rană. Chesterton a încercat să aducă Anglia, precum şi lumea întreagă, mai aproape de Dumnezeu, de credinţă, de raţiune.

– Şi care este opinia Dvs despre toate acestea?
– Privitor la Chesterton, textele lui lasă cititorul într-o pace deosebită şi cu un sentiment de speranţă, care desigur nu vine dintr-o viziune imatură şi optimistă în sens lumesc asupra vieţii, ci dintr-o viziune creştină, din tăria unei experienţe religioase deosebite. Mai rar găseşti pagini care să vorbească despre credinţă, convertire şi doctrină atât de clar şi de incisiv, fără excese sentimentaliste sau moraliste. El ştia că cea mai gravă consecinţă a decreştinizării nu era rătăcirea etică ci rătăcirea raţiunii, fapt pe care îl sintetiza spunând că lumea modernă a suferit o decădere mentală mai mare decât decăderea morală.

Chesterton a ales catolicismul, susţinând că are cel puţin 10.000 de motive care să îi justifice alegerea, fiecare valid şi bine întemeiat, dar în cele din urmă reducându-se la o singură raţiune: catolicismul este adevărat. Fără îndoială sfinţenia lui Gilbert Chesterton, pe care sper că Biserica o va recunoaşte, străluceşte deja în faţa lumii.

AICI

Anunțuri