Tablourile lui Horia Bernea stârnesc reverenţe la Paris

Prin expoziţia „Horia Bernea sau pictura ca mântuire”, pictorul român, stins din viaţă la Paris pe 4 decembrie 2000, primeşte reverenţa iubitorilor de artă din capitala Franţei.

Tulburătoare sinteză a operei lui Horia Bernea, expoziţia găzduită de ICR Paris între 23 septembrie şi 30 noiembrie 2009 reuneşte pentru prima oară la Paris zeci de tablouri reprezentative pentru perioada sa de maturitate. Stâlpul, praporele, grădina, altarul, casa ţărănească sunt semnele unui univers pictural care vorbeşte, într-un limbaj vizual modern, despre esenţa spiritualităţii româneşti.

„Vă mărturisesc că am acasă un tablou de Horia Bernea” şopteşte cu emoţie un român stabilit la Paris de 20 de ani, privind unul dintre uleiurile intitulate „Coloane”, despre a căror vrajă picturală Eugen Ionescu scria în 1990: „e o lumină care, părând a străbate un spaţiu vegetal, e plină de un mister binefăcător”.

Pânzele lui Horia Bernea, provenite de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti şi din colecţii private, transformă galeria de artă a Institutului Cultural Român de la Paris într-o catedrală… laică. „Interioarele de biserici”, întunecat-luminoase, adâncesc privirea pentru a o aduna apoi în detaliul ştergarelor ţărăneşti din jurul icoanelor. „Fără broderiile din jurul icoanelor, bisericile nu reprezentau pentru artistul Horia Bernea decât o carcasă arhitecturală goală” explică istoricul şi criticul de artă Dan Hăulică la vernisajul expoziţiei.

„Metafizicul concret”

În viziunea lui Bernea, crucea nu era un semn sau un simbol, ci chiar o structură fundamentală de găsit în universul domestic, de zi cu zi: „La Paris fiind, Horia Bernea îşi amintea de crucea unei ferestre de la o casă din Munţii Apuseni”, îşi continuă evocarea Dan Hăulică. „Nevoia lui de Europa îi oferea de fapt ocazia de a se autodefini”.

Tablourile expuse pentru prima oară la Paris ilustrează câteva dintre seriile sale tematice – „Coloane”, „Interior de biserică”, „Prapuri”, „Grădini de vară”, „Curţi ţărăneşti” – oferind şi semnul distinctiv pe care pictura lui Horia Bernea îl aduce în peisajul artelor europene: „Arta lui Bernea ilustrează o caracteristică profundă a culturii vizuale româneşti moderne, prin dragostea ei pentru realitate, pentru aparenţe, pentru natură, completată, traversată de un fior de depăşire a aparenţelor, de un dor al trascendenţei, de o sete pentru sacrul întrupat în concretul lumii. Această deschidere către « metafizicul concret », dacă pot spune aşa, e mesajul preţios pe care pictura lui Bernea îl poate aduce în sensibilitatea europeană” , explică Magda Cârneci, director al ICR Paris şi critic de artă.

Densitate spirituală

La început, arta sa a stat sub semnul avangardei anilor ’60, Horia Bernea fiind distins cu premiul Stahly la Bienala de la Paris în 1971.

În anii 70, pictorul transcende conceptualismul şi se „reconciliază cu imaginea”, după cum mărturisea el însuşi, exersând limbajul clasic în seria de tablouri „Coline” şi „Hrana”. „L-am cunoscut la începutul anilor 70, îşi aminteşte artista Jaqueline Delaunay-Hologne. Eram studentă la Bucureşti şi frecventam grupul de artişti dragi viitorului meu soţ, artistul fotograf Nicolae Săndulescu. Horia Bernea era în etapa schemelor conceptuale dar viziunile sale şi dialogul cu el respirau clar o anume densitate spirituală.”

În anii ’80, Horia Bernea s-a orientat către spiritualitatea creştin-ortodoxă, reinterpretând tradiţia românească într-un limbaj care îmbină abstractul cu realismul. Au urmat grandioasele sale compozitii „Coloane”, „Interior de biserica”, „Prapuri”, „Grădini de vară”, „Curţi ţărăneşti”. În 1990 a devenit directorul Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, primul muzeu din estul Europei distins cu titlul de „European Museum of the Year”, în 1996. Horia Bernea s-a stins din viaţă la Paris, pe 4 decembrie 2000, după o dificilă intervenţie chirurgicală.

„Expoziţia dedicată lui Horia Bernea la ICR Paris, deschisă până pe 30 noiembrie 2009, este o reverenţă care ţine de memoria ca datorie, dar aşezat sub semnul «pictura ca mântuire» universul său artistic e de-a dreptul o promisiune”, sintetizează Magda Cârneci. (Cristina Hermeziu, corespondenţă din Paris)

Anunțuri