Comentariul meu:
Unii inca mai cred ca aceasta masura, pedeapsa cu moartea, este necesara pentru bunul mers al lucrurilor. Sa nu fi aflat ei ca am fost deja pedepsiti cu moartea? Oricum, pedeapsa cu moartea nu poate fi valabila decat daca se considera Viata ca fiind intervalul intre nastere (si aceasta fiind controversata in sens ca nu se stie inca cand esti) si ultimul moment cand esti viu (infinitezimalul moment dinaintea mortii cand inca mai esti viu). Adica, daca se considera ca noi nu avem de aface nimic cu moartea noastra. De abia atunci pedeapsa cu moartea poate fi considerata ca o pedeapsa si efectuata intr-o Mare de Viata, de fericire.

Loviturile de Stat „silenţioase şi exigenţa unei „bune guvernări” au dominat luni dimineaţă, a XI-a Congregaţie generală, a celui de-al doilea Sinod al Episcopilor pentru Africa în curs în Vatican pe temele reconcilierii, dreptăţii şi păcii. În prezenţa lui Benedict al XVI-lea Părinţii sinodali au reflectat şi asupra temelor migraţiei interne şi raporturilor cu religiile tradiţionale africane. În închiderea lucrărilor de dimineaţă, în aula sinodală a fost repetat apelul pentru abolirea totală a pedepsei cu moartea.

Un apel fără echivoc pentru abolirea, totală şi universală, a pedepsei capitale, lansat în plen amintind că glasul Bisericii este cât se poate de necesar în faţa unor crime precum tratamentul brutal al prizonierilor de război, uciderea de civili în conflicte interne, recrutarea copiilor soldat. Calea reconcilierii, afirmă Părinţii sinodali, trece prin respingerea unor asemenea violenţe deoarece războiul nu este o justificare pentru crimele împotriva umanităţii.

Plecând apoi de la cazul Africii de Sud, vorbitorii s-au referit la loviturile de Stat „silenţioase”, comise de partide alese poate legal de popor, dar care apoi nu îi ascultă vocea, se identifică total cu Statul, nu vor o alternanţă democratică la putere. De aceea, a fost reafirmată nevoia urgentă a unor reforme pentru un sistem echitabil de dreptate, deoarece „buna guvernare” nu este doar o prioritate, ci o necesitate.

În acest domeniu, Biserica are dreptul de a-şi face auzită propria voce: nu este vorba de ingerinţă în domeniul politic, au spus episcopii, deoarece Biserica vorbeşte în apărarea drepturilor oamenilor, fii ai lui Dumnezeu. Păstorii nu vor să ia locul economiştilor sau al politicienilor, ci doar să-i ajute pe toţi credincioşii să trăiască o viaţă mai autentic creştină.

În continuare, Sinodul pentru Africa a privit la migraţiile interne care implică cel puţin 40 de milioane de persoane şi urează ca toate Conferinţele episcopale africane să se înzestreze cu o pastorală pentru mobilitate umană, implicând şi pe cine a emigrat în străinătate, a găsit un loc de muncă iar acum poate ajuta propria ţară de origine. Centrală s-a dovedit şi atenţia faţă de religiile tradiţionale africane, care constituie matricea pentru a forja o cultură de reconciliere.

Apoi, de la Părinţii sinodali au venit unele sugestii: instituirea unui fond de solidaritate, diecezan, regional şi continental, administrat de Caritas, care să ajute Africa să nu mai depindă de ajutoarele din Occident; crearea de Facultăţi universitare pentru pace şi reconciliere; promovarea devoţiunii Divinei Milostiviri care poate favoriza dialogul cu Islamul.

Şi mai departe: prelaţii africani cer o reflecţie atentă asupra fenomenului dramatic al vrăjitoriei, datorită căruia multe persoane sunt discriminate, izolate, victime de violenţe întrucât acuzate de presupuse puteri supranaturale. Atenţie se cere şi pentru tineri încât printr-o mai mare răspândire a Doctrinei sociale a Bisericii să înveţe să lucreze pentru pace. Planurile pastorale, apoi, ar trebui să rezerve un loc mai important sacramentului Reconcilierii.

Apoi, s-au referit la spaţiul recunoscut femeilor şi copiilor: pentru primele s-a cerut o mai mare implicare în Comisiile „Dreptate şi Pace”, în timp ce pentru copii, mai ales pentru orfanii de război, s-a solicitat o primire tot mai mare în toate structurile bisericeşti, deoarece prea adesea cei mici nu au altceva decât să se refere la Biserică chemând-o „Mamă”.

În fine, Părinţii sinodali privind înainte au sugerat ca Adunarea specială pentru Africa să se concentreze asupra formării preoţilor întrucât viitorul acestui continent depinde şi de ei.

RadioVaticana

Anunțuri