Târgul de handmade pentru copii Kihi-Kiha & Co., la a patra ediție, de Crăciun
Cărturești și designerii de la Kihi-Kiha vă invită sâmbătă, 19 decembrie si duminică, 20 decembrie, între orele 12.00 și 17.00, la cea de-a patra ediție a târgului de handmade pentru copii, Kihi-Kiha & Co., în GrădinaVerona (Arthur Verona nr.15) unde, printre decorațiuni și luminițe de Crăciun, vom face zăpadă din bezele, așteptându-l pe Moș Crăciun să aducă iarna.
Târgul va reuni şi de data aceasta peste 20 dintre cei mai pricepuţi artizani şi creatori de modă care v-au pregătit hăinuţe realizate manual, jocuri inedite, accesorii unicat, decoraţiuni vesele pentru bradul de Crăciun, prăjituri de casă gustoase.
Prima zi vă aduce o surpriză delicioasă – cei mici vor învăța, sub îndrumarea Alinei Darian, să pregătească bomboane din ciocolată și apoi se vor pune pe povestit inspirați de rețeta pregătită.
În cea de a doua zi copiii sunt invitați la teatru -Crăiasa Răcelii- de Mirela Retegan, avându-i în distribuție pe Emanuela Ciucan, Vera Stoian, Cornel Mihalache.
Și chiar dacă Crăiasa pare să aibă inima de gheața ea va fi cu siguranță cucerită de veselia atelierului Roxanei Vasile. Impreuna cu ea copii vor face cateva experimente cu marshmallows topite, mars pe frigaruie si mamaliga dulce in foi de varza pe gratar.
Părinții se vor putea încălzi cu vin fiert și vor putea gusta împreună cu cei mici tot felul de dulciuri specifice Crăciunului.
La fel de bun și parfumat va fi cidrul de mere cu scorțisoară oferit de “Pași către Viață”- proiectul ce susține o parte a cheltuielilor necesare achiziționării aparatelor de investigații și tratament pentru cancer din secțiile de oncologie pediatrică ale spitalelor din România.
Dorința organizatorilor, aceea de a crește o comunitate de artiști plastici care să își îndrepte atenția către cei mici, s-a îndeplinit. Primele ediții ale târgului s-au bucurat de succes, astfel că numărul artiștilor expozanți și al celor care vizitează târgul a crescut semnificativ.
Vă așteptăm sâmbătă si duminică să vă bucurați de lucruri frumoase, făcute de mâini pricepute iar copiii să se joace și să se răsfețe cu bunătăți artistice sau culinare.
Evenimentul este susținut de Magic FM, Pași către viață, Grădinițe.com,Sfatul Zilei.info,Port.ro.
Pentru mai multe detalii și înscrieri la workshop-uri vă rugăm să vizitați pagina oficială a evenimentului:

www.kihi-kiha-and-co.ro

Anunțuri