E ziua Domnului. Evanghelia Liturghiei duminicale ne oferă o lecţie de teologie: teologia nunţii din Cana Galileii, scrisă de Sfântul Ioan în capitolul 2 al Evangheliei sale, versetele 1-12.
Să o ascultăm:
„În ziua a treia, s-a făcut o nuntă în localitatea Cana, din Galileea. Mama lui Isus era acolo. A fost chemat şi Iisus cu ucenicii săi la nuntă. Terminându-se vinul, mama lui Iisus i-a zis: „Nu mai au vin”. Iisus i-a răspuns: „Ce vrei de la mine, femeie? Încă nu a venit ceasul meu”. Mama lui Iisus a zis slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va spune”. Erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, fiecare de circa o sută de litri. Iisus le-a zis: „Umpleţi vasele cu apă”. Ei le-au umplut până sus. Atunci Iisus le-a spus: „Scoateţi acum şi duceţi nunului”. Şi i-au dus. Nunul a gustat apa prefăcută în vin. El nu ştia de unde este vinul, slujitorii însă care scoseseră apa, ştiau. Nunul l-a chemat atunci pe mire şi i-a zis: „Orice om pune la masă mai întâi vinul cel bun şi numai după ce au băut bine, îl pune pe cel mai puţin bun. Dar tu ai ţinut vinul bun până acum”. Aceasta a fost prima minune pe care a săvârşit-o Iisus; era la Cana, în Galileea; astfel şi-a arătat slava şi ucenicii lui au crezut în el. După aceasta, s-a coborât la Cafarnaum împreună cu mama sa, cu rudele şi ucenicii săi şi au rămas acolo câteva zile.”

Observăm imediat abilitatea narativă extraordinară a evanghelistului Ioan. El ia un episod din viaţa lui Iisus şi îl transformă într-o lecţie de teologie populară, în care ospăţul de nuntă din Cana este transfigurat de imagini şi cuvinte care transmit o serie de mesaje cifrate.

Mesajele în cod sunt mai multe: absenţa mirilor în timpul banchetului de nuntă; terminarea vinului în momentul de vârf al sărbătorii; cuvântul „femeie” folosit de Iisus adresându-se mamei sale; porunca dată de Maria slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va spune”; şi, în fine, apa prefăcută în vin.

Învăţătura se deschide cu notarea că acest fapt prodigios s-a întâmplat în cea „de-a treia zi” a activităţii apostolice a lui Iisus, şi că minunea i-a fost ca şi „smulsă” de presiunea din partea mamei sale, căci – aşa cum el însuşi spusese – nu-i venise încă ceasul. Doar în ceasul morţii şi învierii sale va apărea tuturor în mod extrem de clar ceea ce ucenicii intuiseră la Cana Galileii.

Nu mai au vin. Învăţătura de bază acestui fragment evanghelic este că religia este o comuniunea de iubire dintre Dumnezeu şi oameni. Ei sunt, Dumnezeu şi umanitatea, mirii teologiei creştine. În alte religii legătura dintre Dumnezeu şi oameni poate fi concepută într-un alt mod, dar pentru Isus nu poate fi concepută decât ca o relaţie de iubire. Chiar şi profeţii lui Israel gândeau în acelaşi mod.

Exemplu este fragmentul din Isaia 62, 1-5, astăzi prima lectură, unde citim că „Domnul se va bucura de tine, cum se bucură mirele de mireasă”
Iată textul:
Din dragoste pentru Sion nu voi tăcea, din dragoste pentru Ierusalim nu voi avea odihnă, până când dreptatea lui nu va apărea ca o lumină şi mântuirea lui nu va străluci ca o făclie aprinsă. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi împăraţii slava ta; şi-ţi vor pune un nume nou pe care îl va hotărî însuşi Domnul. Vei fi ca o cunună strălucitoare în mâna Domnului şi ca o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău. De acum nu te vor mai numi „Cea părăsită” şi nu-ţi vor mai numi pământul tău „Ţară pustie”, ci te vor numi „Bucuria mea” şi pământul tău: „Mireasă fericită”, căci Domnul şi-a găsit bucuria în tine şi ţara ta se va cununa cu el. După cum se uneşte în căsătorie tânărul cu fecioara, la fel cel ce te-a zidit se va uni cu tine, şi după cum mireasa este bucuria mirelui, la fel tu vei fi bucuria Dumnezeului tău.

Dacă religia este bazată pe altceva, pe tradiţii populare, pe caracterul rezonabil al credinţei, pe etica religioasă necesară unei bune trăiri între oameni, într-o zi sau alta „vinul se va termina la mijlocul sărbătorii”. Vor rămâne atunci dezamăgiţi mai ales cei care cred că intră în lumea realităţilor spirituale cu ajutorul unor tehnici de manipulare psihologică a potenţialului lor lăuntric.

Ar putea rămâne „fără vin”, dezamăgiţi, chiar şi acei evrei, care, uitând învăţătura profeţilor, pun în centrul religiozităţii lor Legea lui Dumnezeu, şi nu pe Dumnezeul Legii. Este o poziţie religioasă respectabilă, dar periculoasă. Numai ideea unui Dumnezeu tată al tuturor oamenilor poate salva religiile de pericolul, mereu latent al extremismului ideologic.

Faceţi tot ce vă va spune. În pericopa evanghelică nu ne este sugerat în nici un mod să recurgem la teologia sponsală a Bibliei pentru a profita de ea, cum se întâmplă adesea în mai multe relaţii de logodnă. Ceea ce Maria spune slujitorilor, lămureşte această ambiguitate: „Faceţi tot ce vă va spune” (v.5). Ea, care a fost prima mireasă a lui Dumnezeu în economia Evangheliei, a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38).
Acum apare clar, pentru ce Iisus, răspunzând mamei sale care îi cerea să intervină deoarece la sărbătoarea de nuntă se terminase vinul, i-a răspuns: „Ce vrei de la mine, femeie? Încă nu a venit ceasul meu” (v. 4). Evanghelistul Ioan, pune aici faţă în faţă: prima femeie a neamului omenesc, care a spus „nu” lui Dumnezeu (Gen 3,15), şi prima femeie a noii umanităţi, care a spus „da” lui Dumnezeu (Lc 1,38) şi ne invită toţi să facem la fel.

Doar cu această condiţie, apa religiozităţii umane va putea fi prefăcută în vinul Evangheliei, într-un vin care nu este egal cu nici unul altul. Aceasta este convingerea lui Ioan. Şi aceasta este şi convingerea ucenicilor săi, şi bineînţeles, şi a noastră.

RadioVaticana

Anunțuri