Abstract:
Human civilization has been built on a set of rules, rules that were never fully rational understood by the citizens; the evolution of norms and social institutions hasn’t been and will not be completely understood if we apply the canons of reason. Denying such a reality, socialism will replace individual with social morality and the spontaneous order with the particular, thus the freedom space being removed in favor of arbitrary. Within the present paper I intend that identifying the constitutive elements of the spontaneous order to argue that only such a reality offers the possibility to manage tacit knowledge, to best use the available resources and thus, to produce prosperity within a free society. Or, this can become reality only if the state will take the shape of a minimal one.
Keywords: catallaxy, mână invizibilă, echilibru, cunoaștere, evoluţie culturală


În The Road to Serfdom, Hayek scria despre „diferenţa fundamentală dintre întreaga atmosferă morală a colectivismului şi esenţa individualistă a civilizaţiei occidentale.”2 De pe o asemenea poziţie, filosoful austriac, argumenta că socialismul se constituie într-o ameninţare la adresa civilizaţiei moderne, prin faptul că este un sistem de gândire (un sistem ideologic) care neagă abstracţia, înţelegând prin aceasta „regulile generale ale ordinii pieţei, inima ştiinţei moderne şi a ştiinţei sociale.”3 Din cauza socialismului, ca autor al raţionalismului constructivist, „individul a început să urască şi să se revolte împotriva forţelor impersonale, cărora i se supunea în trecut, chiar dacă acest lucru îi afectează (negativ) propriile eforturi.”4

Dintr-o atare perspectivă, civilizaţia umană s-a clădit pe un set de reguli care nu au fost niciodată complet înţelese raţional de resortisanţii lor; evoluţia normelor şi a instituţiilor sociale nu a fost şi nici nu va putea fi înţeleasă pe deplin aplicând canoanele raţiunii. Însă, în încercarea de a raţionaliza spaţiul social, indivizii au denunţat „supunerea faţă de regulile impersonale ale pieţei,”5 neînţelegând că alternativa nu poate fi decât „puterea incontrolabilă şi arbitrară a celorlalţi indivizi.”6 Pentru socialism, locul abstracţiilor (a ordinilor spontane) este luat de particular şi de concret, consecinţa fiind că „statul începe să îşi extindă intervenţia coercitivă dincolo de minimul prescris de ordinea liberală.”7 Locul moralităţii individuale este luat de moralitatea socială, de standardele morale impuse de instanţa exterioară individului, dar la fel de ignorantă, ca şi aceasta. Astfel, spaţiul libertăţii este eliminat în favoarea arbitrariului.

Corespondentul modern al mâinii invizibile propuse de Adam Smith este descoperit de Hayek sub forma ordinii spontane, care în domeniul economic se exprimă sub forma catallaxy, adică „ordinea indusă de ajustările mutuale dintre diversele economii particulare. Catallaxy este astfel, un tip special de ordine spontană, produsă de piaţă,  prin intermediul indivizilor care acţionează respectând legile proprietăţii, legile civile şi contractele.”8 Termenul economie nu poate şi nu trebuie folosit, tocmai deoarece el implică ierarhia şi design-ul, fiind mai curând specific pentru tipul de organizare internă a actorilor economici. De aceea, „confuzia dintre «catallaxy» şi «economie» provine, în cele din urmă, din inabilitatea de a înţelege că ordinea care este produsul coordonării conştiente – ordinea ierarhiei manageriale dintr-o corporaţie – este ea însăşi dependentă de o ordine spontană mai cuprinzătoare. Pretenţia că domeniul schimburilor umane (economia) să fie subiectul planificării, este practic pretenţia de a reconstrui viaţa socială după modelul unei fabrici, a unei armate, sau a unei corporaţii, sau, cu alte cuvinte, după modelul unei organizaţii autoritare.”9

În manieră asemănătoare cu economia de piaţă a lui Smith, catallaxy-a lui Hayek produce bunăstarea colectivă prin urmărirea şi îndeplinirea intereselor individuale; la fel ca Smith, Hayek susţine că niciun mecanism – în afară de laissez-faire-ul sistemului de piaţă creat de societate nu poate realiza, mai imparţial şi mai eficient, acest obiectiv. Imparţialitatea catallaxy-ei este de o importanţă fundamentală pentru Friedrich A. Hayek, din moment ce rezultatul ordinei de piaţă oferă o alocare echitabilă a resurselor, din moment ce obiectivele pieţei nu pot fi ierarhizate (planificate): „Sarcina oricărei activităţi economice este aceea de a reconcilia obiectivele care intră în competiţie decizând pentru care dintre acestea vor fi alocate resursele limitate existente. Ordinea pieţei reconciliază cererile diferitelor scopuri non-economice prin intermediul singurului proces, de pe urma căruia beneficiază toţi – fără a oferi siguranţa că cele mai importante cereri vor avea întâietate în faţa celor mai puţin importante, pentru simplu fapt că într-un astfel de sistem nu poate exista doar o singură ordine a nevoilor.”10 Astfel piaţa oferă cea mai bună soluţie pentru problemele economice ale unei societăţi, deoarece doar acest tip de ordine spontană oferă informaţii despre felul în care „se poate asigura cea mai bună utilizare a resurselor aflate la dispoziţia membrilor unei societăţi, pentru îndeplinirea obiectivelor a căror importanţă relativă este cunoscută doar de aceşti indivizi.”11

Pe piaţa liberă, spre deosebire de economiile planificate (planificarea economică fiind ea însăşi o absurditate), informaţia, cunoaşterea este transmisă şi co-ordonată automat prin intermediul mecanismului preţurilor, într-un proces de competiţie neîngrădită. Astfel, funcţia epistemică (fundamentală) a pieţei este surprinsă de Hayek atunci când consideră competiţia ca fiind „procedura prin care sunt descoperite asemenea fapte (realităţi), care altfel nu ar putea fi cunoscute, sau măcar nu ar putea fi folosite.”12 De aceea, această cunoaştere este fragmentată local şi temporar. Mai mult, cunoaşterea care echilibrează spaţiul economic, permiţând convieţuirea diferitelor planuri personale, nu este o cunoaştere teoretică, ci una practică, imposibil de centralizat; este o cunoaştere „a oamenilor, a condiţiilor locale (concrete) şi a circumstanţelor speciale (distincte).”13

Plecând de la aceste premise, care constitutie tot atâtea argumente în favoarea statului minimal ca formulă politică ce oferă posibilitatea maximizării libertăţii individuale, putem evidenţia că ideea ordinii spontane care articulează complexitatea societăţii poate fi rezumată prin trei elemente constitutive distincte.

În primul rând, Hayek susţine necesitatea tezei mâinii invizibile ca matrice explicativă pentru apariţia instituţiilor sociale. Din moment ce catallaxy (ca tip particular de ordine spontană) „conduce la utilizarea unei cantităţi de informaţii mai mari decât ar putea cineva să posede, atunci ea nu a putut fi inventată;”14 (ea) nu este decât rezultatul benefic, dar neintenţionat al acţiunilor individuale. Astfel, prin utilizarea acestor informaţii, care transcende capacitatea de comprehensiune particulară a fiecărui individ „ordinea spontană (catallaxy) produce mult mai multă prosperitate decât orice economie socialistă centralizată.”15 De aceea formarea ordinii spontane se realizează sub forma unui echilibru endogen (un echilibru dinamic), care descrie raportul dintre acţiunile indivizilor dintr-o societate. Societatea va fi în echilibru atunci când „planurile unui individ conţin exact acele acţiuni care formează datele necesare pentru planurile celorlalţi.”16 Viziunea tradiţională asupra echilibrului pleca de la premisa că „există o piaţă perfectă, în care orice eveniment care apare este automat cunoscut de toţi participanţii;”17 însă, spune Hayek, această definiţie este o tautologie, o altă formă de a spune că echilibrul există, din moment ce, „judecata că, dacă indivizii cunosc tot, sunt în echilibru este pur şi simplu adevărată, pentru că aşa definim echilibrul.”18

Pentru a înţelege echilibrul dinamic – „tendinţa spre echilibru,”19 Hayek propune determinarea trăsăturilor acestuia şi nu analizarea precondiţiilor necesare. De aceea, de o importanţă centrală devine strategia prin care indivizii stăpânesc informaţia necesară, în condiţiile în care cunoaşterea este dispersată, temporară şi tacită. În acest context, piaţa este o „procedură de descoperire”20, un proces evolutiv al generării de noi cunoştinţe; mai mult „competiţia  (pe piaţa liberă) este o procedură de descoperire (procedură euristică) prin care indivizii pot comunica şi genera cunoaştere, care nu era cunoscută până atunci”21, sau pentru a folosi cuvintele lui Hayek „competiţia trebuie înţeleasă ca un proces prin care indivizii acumulează şi transmit cunoaştere; a crede că toată această cunoaştere este disponibilă, de la început, unei singure persoane este un nonsens.”22 Tendinţa spre echilibru devine astfel procesul prin care se produce ajustarea mutuală a planurilor individuale la condiţiile mereu în schimbare ale mediului extern, din moment ce condiţia umană este caracterizată prin ignoranţă, prin imposibilitatea epistemologică de centralizare a întregii cantităţi de informaţii. Ordinea spontană apare ca urmare a unui mecanism asemănător cu cel al mâinii invizibile, prin adaptarea continuă a indivizilor la noile circumstanţe – „ordinea este atinsă prin adaptarea indivizilor înseşi la noile realităţi cunoscute.”23 Mecanismul care permite adaptarea individuală socială (evoluţionistă) este mecanismul preţurilor, care acţionează ca „un mediu de transmitere a cunoaşterii, prin intermediul căruia faptele care devin cunoscute de unii (participanţi), prin efectele acţiunilor lor asupra preţurilor, vor influenţa deciziile celorlalţi.”24 Însă această transmitere a informaţiilor sub forma reţelelor de schimb şi a semnalelor preţurilor, trebuie completată cu setul  de reguli şi instituţii (produse ale fenomenului social evolutiv) a căror rol este de „a consolida certitudinea aşteptărilor.”25 Ordinea spontană, înţeleasă ca mână invizibilă devine suma a două mecanisme, interrelaţionate, de transmitere a informaţiilor: „cunoaşterea dispersată de sistemul preţurilor este de natură dinamică, în sensul că îi conduce pe indivizi către o revizuire constantă a propriilor planuri. Cunoaşterea dispersată de reguli şi instituţii este stabilizatoare, în sensul că afirmă în mod constant stabilitatea cadrului social în interiorul căruia acţionează individul.”26 Iar apariţia spontană a regulilor şi instituţiilor este explicată de Hayek prin procesul de evoluţie culturală.

În al doilea rând, pentru Friedrich A. Hayek, definitorie pentru constituirea ordinii spontane este teza diferenţierii dintre cunoaşterea tacită şi cunoaşterea explicită, precum şi preeminenţa primei în raport cu cea de a doua; cunoaşterea noastră despre lume, şi în special cunoaşterea despre lumea socială, este înmagazinată, în primul rând, în practici şi atitudini, şi doar în ultimă instanţă, în teorii, fapt care înseamnă că măcar o parte a acesteia este întotdeauna inarticulabilă.”27

Al treilea, şi ultimul concept, care asigură susţinerea teoretică şi practică a ordinii spontane este cel de evoluţie culturală, „de selecţie naturală a tradiţiilor competitive,” sau aşa numita „teză a evoluţiei culturale prin selecţia naturală a tradiţiilor.”28 Aici, prin tradiţii (tradiţie) trebuie să înţelegem, după cum sublinia John Gray, complexele de practici şi reguli de acţiune şi percepţie, care sunt mereu modificate, transformate ca urmare a procesului evolutiv. În afară de rolul epistemologic al pieţei, care o transformă într-o (procedură) mecanism de descoperire, într-o procedură de generare şi utilizare de cunoaştere, Hayek susţine că şi instituţiile şi practicele sociale sunt instanţe care conţin şi transmit informaţii. Astfel, concepţia propusă de filosoful şi economistul austriac conform căreia „instituţiile sociale sunt vehicule pentru generarea şi diseminarea cunoaşterii reprezintă una dintre cele mai importante modificări de paradigmă în teoria socială – trecerea de la criticismul şi evaluarea instituţiilor sociale, prin referire la principiile morale, la o evaluare a acestora în termenii capacităţii acestora de a genera, transmite şi utiliza cunoaşterea (inclusiv cunoaşterea tacită).”29 Instituţiile şi regulile nu vor putea fi modificate raţional (din perspectiva raţionalismului constructivist), ci ele vor fi reformate în funcţie de utilitatea sau de lipsa de utilitate a cunoaşterii pe care o pot genera. Procesul de evoluţie culturală este singurul care permite „selecţia naturală a regulilor (normelor) rivale de acţiune şi percepţie (ca mediator între practicile şi instituţiilor grupurilor competitoare),” iar evoluţia acestora „include emergenţa sistemelor sau a structurilor, a ordinii spontane, a căror proprietăţi nu pot fi derivate din cunoaşterea nici uneia dintre componentele lor individuale.”30 În New Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas, Hayek scria că „în decursul mileniilor indivizii au dezvoltat reguli de coordonare care au condus la  instituirea unei ordini separate de activităţile spontane individuale. Ceea ce este interesant în legătură cu această ordine este că, indivizii au dezvoltat regulile fără să înţeleagă, cu adevărat, funcţionarea lor.”31 De aceea, evoluţia culturală permite „imitarea instituţiilor de succes”32 deoarece, diversele structuri, tradiţii, instituţii apar gradual ca variaţii ale modurilor de coordonare selectate.”33 Imitaţia, un proces asemănător cu transmiterea limbajului de la părinţi (adulţi) la copii, exclude raţionalismul constructivist, permiţând însă inovaţia, adaptarea; ca produs al „încercărilor şi erorilor, al «experimentării» continue în acele zone unde se confruntă ordini diferite. Desigur, nu există o intenţie declarată pentru experiment – însă modificarea regulilor provocată de accidente istorice, analogă cu mutaţiile genetice, are cam acelaşi efect.”34

Dacă, în filosofia şcolii economice austriece, acţiunea individuală35 devine explicativă pentru practicile de succes ale antreprenorului, ea singură, nu poate explica existenţa regulilor de coordonare din interiorul societăţii: „aceste reguli constituie soluţii pentru problemele acţiunii colective şi nu pot fi nici introduse, nici menţinute în absenţa acordului colectiv.”36

Aşadar acceptând a astfel de matrice interpretativă devine absolut evident că ordinea spontană nu este şi nici nu poate fi efectul intervenţiei şi construcţiei raţionale umane, în măsura în care individul trebuie să rămână liber. Ordinea spontană, aşa cum argumentează Smith sau Ferguson, apare spontan, în condiţiile în care fiecare individ îşi urmăreşte propriile scopuri, iar „ordinea pieţei este una endogenă care rezultă din adaptarea planurilor individuale la noile informaţii transmise de mecanismul preţurilor.”37 Ordinea spontană, catallaxy este singura manieră de a soluţiona problema epistemică a spaţiului social, oferind posibilitatea de a gestiona cunoaşterea tacită, de a utiliza cel mai eficient resursele disponibile şi, prin aceasta, de a produce prosperitate într-o societate liberă. Astfel ordinea spontană are şi o finalitate morală, permiţând tuturor participanţilor să-şi urmărească propriile planuri, dispunând în acelaşi timp de cel mai înalt grad de libertate posibil.

Însă co-ordonarea spontană nu are loc într-un spaţiu lipsit de orice reglementare sau normă, ci dimpotrivă în aria regulilor de bună coordonare, reguli care rezultă din chiar procesul cultural evolutiv şi care, prin faptul că „permit cetăţenilor liberi să folosească cunoaşterea disponibilă, oferă cea mai eficientă manieră de generare şi transmitere a cunoaşterii dispersate, temporare, practice şi tacite”38 specifică socialului. Doar îmbinând individualismul cu regulile mutual acceptate şi evolutiv modificate individul poate gestiona ignoranţa inerentă naturii umane. Pe de altă parte, dacă privim dintr-o altă perspectivă acest raţionament, atunci putem lesne observa că un spaţiu liberal, prin faptul că este o ordine spontană, singura ordine spontană, devine raţional justificabil ca cel mai adecvat răspuns la ignoranţa constituţională umană. De aceea, principala trăsătură a spaţiului socialului trebuie să rezide în „procesele de interacţiune individuală,”39 supuse legilor coordonării corecte (bune) care, în manieră neintenţionată generează ordine socială coerentă. Or, acest lucru poate deveni realitatea doar în măsura în care statul va fi unul minimal înţelegând prin aceasta nu incapacitatea statului de a fi convergent cu ordinea sponatană ci dimpotrivă, capacitatea sa de a deveni parte integrantă a acestei ordini.

Bibliografie
BARRY, Norman P., On Classical Liberalism and Libertarianism (London: MacMillan, 1986).
GAMBLE, Andrew, Hayek. The Iron Cage of Liberty (Cambridge: Polity Press, 2004).
GRAY, John, Hayek on Libery (Oxford: Basil Blackwell, 1984).
HAYEK, Friedrich A., Constitution of Liberty, London: Routledge and Kegan Paul, 1960.
HAYEK, Friedrich A., The Fatal Conceit. The Errors of Socialism, Chicago: University of Chicago Press, 1991.
HAYEK, Friedrich A., Individualism and Economic Order, London: Routledge and Kegan Paul, 1952.
HAYEK, Friedrich A., Law Legislation and Liberty (vol. 3), The Political Order of a Free People, London: Routledge & Kegan Paul,1982.
HAYEK, Friedrich A., Law, Legislation and Liberty (vol. 2), The Mirage of Social Justice, London: Routledge and Kegan Paul, 1976.
HAYEK, Friedrich A., Law, Legislations Liberty (vol.I), Rules and Order, Chicago: The University of Chicago Press, 1973.
HAYEK, Friedrich A., New Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas, London: Routledge, 1978.
HAYEK, Friedrich A., Road to Serfdom, London: Routledge, 1997.
IOANNIDES, Stavros, The Market, Competition and Democracy, Aldershot: Edward Elgar Publishing, 1992.
PETSOULAS, Christina, Hayek’s Liberalism and Its Origins, London: Routledge, 2001.
 
NOTE

1 ACKNOWLEDGEMENT: This paper was made within The Knowledge Based Society Project supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD), financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU ID 56815.
2 Friedrich A. Hayek, Road to Serfdom (London: Routledge, 1997), 101.
3 Andrew Gamble, Hayek. The Iron Cage of Liberty (Cambridge: Polity Press, 2004), 45.
4 Hayek, Road to Serfdom, 51.
5 Gamble, Hayek. The Iron Cage, 45.
6 Hayek, Road to Serfdom, 151-152.
7 Gamble, Hayek. The Iron Cage, 45.
8 Friedrich A. Hayek, Law, Legislation and Liberty (vol. 2), The Mirage of Social Justice (London: Routledge and Kegan Paul, 1976), 107-108; „Confuzia care s-a creat din cauza ambiguităţii termenului economie este atât de profundă, încât devine necesară limitarea utilizării sale la înţelesul original, acela de a descrie un complex de acţiuni deliberat co-ordonate, servind (o singură scală de scopuri) un singur set de scopuri şi adoptarea altui termen pentru a descrie sistemul numeroaselor economii interrelaţionate care constituie ordinea pieţei. Din moment ce numele «catallactic» a fost de mult sugerat pentru ştiinţa care se ocupă cu ordinea pieţei şi, a fost recent vitalizat, este normal să adoptăm un termen corespunzător pentru însăşi ordinea pieţei. Termenul „catallactics” a fost derivat din versul grecesc katallatein (sau katallasein) care, în mod semnificativ, înseamnă nu doar «a schimba» ci, de asemenea, «a admite (accepta) în comunitate» şi «a schimba din duşman în prieten». De aici a fost derivat adjectivul «catallactic» pentru a înlocui pe cel de «economic», descriind tipul fenomenelor cu care se ocupă ştiinţa catallactics. Vechii greci nu ştiau nici acest termen şi nici substantivul corespunzător; dar, dacă ar fi avut unul atunci acesta ar fi fost katallaxia. Din acesta putem forma termenul englezesc catallaxy, pe care îl vom utiliza pentru a descrie ordinea care decurge din ajustarea mutuală a economiilor individuale pe piaţă. (O) Catallaxy este, prin urmare, acel tip special de ordine spontană produsă de piaţă prin intermediul indivizilor care acţionează în interiorul (în cadrul) regulilor legii proprietăţii, a legii civile şi a contractului”, în Hayek, The Mirage of Social Justice, 108-109.
9 John Gray, Hayek on Libery (Oxford: Basil Blackwell, 1984), 35-36.
10 Hayek, The Mirage of Social Justice, 113.
11 Friedrich A. Hayek, Individualism and Economic Order (London: Routledge and Kegan Paul, 1952), 80.
12 Friedrich A. Hayek, New Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas (London: Routledge, 1978), 191.
13 Hayek, Individualism and Economic Order, 50.
14 Hayek, New Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas, 11.
15 Christina Petsoulas, Hayek’s Liberalism and Its Origins (London: Routledge, 2001), 34.
16 Hayek, Individualism and Economic Order, 38.
17 Petsoulas, Hayek’s Liberalism, 35.
18 Hayek, Individualism and Economic Order, 46.
19 Hayek, Individualism and Economic Order, 45.
20 Petsoulas, Hayek’s Liberalism, 35.
21 Petsoulas, Hayek’s Liberalism, 36.
22 Friedrich A. Hayek, Law Legislation and Liberty (vol. 3), The Political Order of a Free People (London: Routledge & Kegan Paul,1982), 68.
23 Friedrich A. Hayek, Law, Legislations Liberty (vol.I), Rules and Order (Chicago: The University of Chicago Press, 1973), 106.
24 Hayek, Rules and Order, 125.
25 Hayek, Rules and Order, 106.
26 Stavros Ioannides, The Market, Competition and Democracy (Aldershot: Edward Elgar Publishing, 1992), 38.
27 Gray, Hayek on Libery, 34.
28 Gray, Hayek on Libery, 34.
29 Gray, Hayek on Libery, 41.
30 Gray, Hayek on Libery, 54-55.
31 Hayek, New Studies, 10.
32 Friedrich A. Hayek, Constitution of Liberty (London: Routledge and Kegan Paul,1960), 59.
33 Friedrich A. Hayek, The Fatal Conceit. The Errors of Socialism (Chicago: Chicago University Press, 1991), 16.
34 Hayek, The Fatal Couceit, 20.
35 Ludwig von Mises o numeşte acţiunea umană.
36 Petsoulas, Hayek’s Liberalism, 42.
37 Petsoulas, Hayek’s Liberalism, 42.
38 Petsoulas, Hayek’s Liberalism, 43.
39 Norman P. Barry, On Classical Liberalism and Libertarianism (London: MacMillan, 1986), 75.


BOGDAN ȘTEFANACHI – Lector Doctor, Universitatea „Al.I. Cuza” Iași, Facultatea de Filosofie și Ştiinţe Social-Politice, Departamentul de Ştiinţe Politice.
Anunțuri