am vazut recent filmul visul lui adalbert. cum nu ma astept la prea mult de la ceea ce fac romanii pot spune ca am fost entuziasmat. acum vreo 2 ani nici nu m-as fi obosit sa ma aplec sa dau drumul la aparat. insa datorita lui cartarescu, aldulescu, craciun am prins gustul de romanica. tinand seama si de aplecarea mea spre istoria gnosticismului-iluminismului-socialismului-comunismului-demonismului sunt pe deplin convins ca entuziasmul meu e corect. cum corecta e si afirmatia „JOS ILIESCU”
(eu cred ca accidentele de munca aveau ca singur autor, la propriu nu la figurat, pe ceausescu; eu cred ca la Tanacu Irina Cornici a fost asasinata, la propriu nu la figurat, de iliescu; eu cred ca …)


Balada Visului lui Adalbert from Green Film on Vimeo.

Pe-o seară de primăvară,
Nu pe noapte cît pe seară,
Se juca în altă ţară
Un meci de mare finală,
O echipă românească
Şi una spaniolească.
— Da’ aia românească cum să chema?
— Cum? Spune tu!
— Haide, bre, că prost mai eşti!
Era Steaua Bucureşti.
— Da’ aia spaniolească cum să chema?
— Realu’ din Madrid?
— Bre, mata eăti cam țîcnit
Să numea Barcelona!
Şi-apoi jocu’-ncepea
Jucătorii că juca,
Iară timpu’ tot trecea,
Nici un gol nu să marca,
Tribunele că fierbea,
Nimeni nu să bucura.
Şi timpu’ iară trecea,
Jucători buni toţi era,
Unu’ cu-altu’ să-ntrecea
Nimenea nu biruia
Şi timpu’ să termina.
Să juca la prelungire,
Să juca iar în neştire
Şi iară să termina
Unşpe metri să bătea
Şi portarii apăra
Cîte două lovituri
Pă tabelă stîrpituri.
Dar ai noştri gol dădea
Duckadam iar apăra
Şi Steaua că cîştiga.
— Cu cine ea cîştiga?
— Cu echipa spaniolească.
— Da, da’ cu cine?
— Cu Realu’ din Madrid?
— Bre, mata ești cam țîcnit
Şi ţi-e mintea la Rapid!
Bătea pă Barcelona
Şi-o ştia Europa,
C-avea un mare portar,
Ce-a dus Spania-n amar.
Duckadam el să chema
Şi apoi să întorcea
Tocmai în România
Da’ ce se-ntîmpla la-ntors?
Că el avea banu’ gros…
Cineva-l invidia,
La vînătoare mi-l chema
Şi-n mînă mi-l împuşca,
Şi meciuri nu mai juca,
Nu mai putea apăra.
— Da’ cine-l invidia?
— Păi, cine? Spune tu!
— Cine-a vrut să-i dea omor
Lumea-i zicea Prinţişor,
Ceauşescu Nicuşor!
Ceauşescu Nicuşoooor!

* * *
La meci privea şi Iulică,
Subinginer fără frică,
De nevastă, de partid,
Nimeni nu-l punea la zid.
Şi el meciu-nregistra,
Pe-un aparat video,
Ca să strige Ole-O,
A doua zi, la servici,
C-un pahar şi fără frici,
Şefu’ lui să bucura,
Filme porno el că vrea,
Da’ Iulică-l refuza.
Şi timpul la ei trecea,
O serbare ei avea,
În sala de la cantină.
Şefii mari urma să vină,
Să fie-o petrecere,
65 ani de PCR.
El pleca cu bucurie
Că pleca dă la soţie
Şi trecea pă la amantă,
Trecea şi el să o vadă,
Da’ la ea că ajungea
Şi cu ea să cam certa,
Vorbe grele că-şi zicea,
Cînd să plece să-mpăca,
Ea nimic nu-i promitea,
Că el o ruga să vină
În sala de la cantină.
Unde şefi urma să vină,
La acea petrecere,
65 ani de PCR.
Da’ mai multe să-ntîmpla,
Lucrur’le s-amesteca,
Iulică-n secţie mergea,
La unu’ Fildeş Croitoru,
De îl ştia tot poporu’,
Să îi fac-o rugăminte,
Cuţite să-i meşterească
Să dea pă la profesoare
Pentru nota la purtare
A lu’ fiu-su cel mic.
Şi timpu’ iar că trecea,
Lucrur’le s-amesteca,
Iulică un film făcuse
Aşa cum să pricepuse,
Apoi mai făcuse unu’
Că avea talent nebunu’.
Într-un film unu’ visa,
Adalbert el să numea,
Că n-avea mîner la pilă,
Cum îl vedeai ţi-era milă.
Şi din vis înţelegea,
Înţelegea el ceva,
Cum e cu protecţia.
Da’ cînd era să înceapă,
Filmu’ cu a lui amantă,
Venea unu’ în cantină,
Să făcea pă loc lumină,
Şi pe toţi îi anunţa:
— Ăi de la protecţie,
Să vină în secţie!
Că s-a-ntîmplat accident,
Striga ăla insistent.
Şi plecau toţi în neştire
Pentru reconstituire,
Unde să găsea cuţite
Prin sertare era pitite
Şi totu’ să dovedea
Care le era treaba.
Iar Iulică ce făcea?
Intra-n reconstituire
Ca să facă o minţire
Şi-n strung mîna şi-o băga,
Altu’ le tot explica
Cum s-a-ntîmplat accidentu’,
De le-a stricat randamentu’,
Şi-atunci ăla să ducea
Butonu’ el apăsa
Şi strungu’ că să pornea
Iar mîna că i-o tăia.
Era mîna lu’ Iulică,
Subinginer fără frică,
Cu amantă şi nevastă
Şi cu o mare năpastă.
Ş-aici filmu’ să sfîrşea
Da’ o vulpe c-apărea,
La coteţ ea să ducea,
Laba-n coteţ ea băga,
Ca să scoată găina.
Da’ stăpînu’ o prindea,
Vulpii laba-i apuca,
Şi de ea tare trăgea,
Vulpea de o jupuia.
Iară vulpea că scăpa,
Pe cîmpii ea că fugea,
Fugea vulpea jupuită,
Pă miriştea-nzăpezită.
Ş-aici tot să termina
Şi lumea îmi mulţumea,
Pentru tot ce am cîntat,
Că e lucru de-nvăţat,
Și-un Oscar de cîștigat!

Anunțuri