marga si nationalismul. citesti si te crucesti. oare in ce an traim? sau mai degraba… cine e ăsta nene?

 

Le rezum aici (fiind, pentru moment, în Germania, pentru a pregăti tipărirea unui volum personal, în traducere).
1. Va trebui redefinit ceea ce-şi propune Institutul Cultural Român, căci „iniţierea, organizarea şi dezvoltarea capacităţii asociative…”, cum se spune în documentele institutului, nu sunt suficiente. În fapt, ICR ar trebui să aibă că scop major producerea de noi valori de cultură şi civilizaţie, reprezentarea şi promovarea culturii şi civilizaţiei poporului român în ţară şi în lume, luată în întregime. Deci, accentul se mută pe producerea de valori.
2. Cultura este conştiinţă de sine a unui popor şi, în acelaşi timp, prefigurarea existenţei lui viitoare. În continuitatea şi calitatea dezbaterii culturale se etalează astăzi forţa unui popor. ICR trebuie să-şi asume, să încurajeze şi să întreţină dezbaterea culturală de bună calitate în care cetăţenii României să se exprime şi să-şi regăsească vederile. Contribuţia la elaborarea de proiecte „România 2020” va trebui să aibă prioritate. Deci accentul se mută pe configurarea alternativelor de evoluţie a României şi articularea proiectelor corespunzătoare, în locul actualei stagnări a dezbaterii.
3. Pe scena Europei şi a lumii a devenit din nou limpede – inclusiv în cursul crizei începute în 2008 – că „societatea informaţiei” şi „societatea cunoaşterii” (atât de licitate astăzi)au nevoie de un complement, care este „societatea înţelepciunii”. România actuală are nevoie de o reflecţie pricepută asupra călăuzirii în viaţă, în istorie, în lume. Prin prevederi corespunzătoare, va trebui asumată completitudinea culturii şi civilizaţiei actuale şi faptul că ICR se obligă să cuprindă, în arcul culturii, informaţii, cunoştinţe, dar şi vederi generale, concepţii, viziuni. Europa rămâne multilinguală, iar limba română va trebui consolidată ca limbă europeană. Vom cultiva memoria trecutului, vom contribui la rezolvarea problemelor prezentului şi vom prefigura şi pregăti viitorul.
4. În înţelegerea şi practicarea culturii din România, s-a rămas la o concepţie neoromantică ce lasă prea puţin loc ştiinţelor, economiei, dreptului şi tehnologiei în spaţiul culturii şi civilizaţiei. Dacă privim documentele ICR din anii recenţi, suntem izbiţi de această înţelegere restrictivă şi caducă a culturii şi civilizaţiei. Accentul trebuie mutat pe sprijinirea activităţilor generatoare de ipoteze, concepte, desoperiri cognitive, inovaţii tehnologice, înnoiri de viziune şi pe cultivarea şi etalarea ştiinţelor în România. Reglementările şi organizarea ICR vor trebui să reflecte o asemenea privire contemporană asupra culturii şi civilizaţiei.
5. Experimentele împrospătează cunoaşterea, iar experimentele culturale sunt indiciu de tinereţe. Multe dintre iniţiativele culturale pornite din România s-au realizat, însă, în altă parte. ICR s-a preocupat, în ultimii ani, să etaleze noi experimente, dar eşecurile nu sunt mai puţine decât reuşitele. Atunci când este vorba despre reprezentarea culturii naţionale, ICR trebuie să pună în prim plan iniţiativele culturale reuşite, operele validate, autorii care au creat efectiv momente istorice, iar toate acestea există în România. O schimbare de accent, în favoarea operelor validate, este indispensabilă dacă vrem să asigurăm prestigiu cultural ţării noastre.
6. România se află, la rândul ei, în mediul unei lumi dinamice, în care fiecare cetăţean resimte continuu bombardamentul informaţiilor, reclama agresivă a produselor, asaltul apelurilor, ofensiva ideologiilor. Nu ne putem sustrage acestora. ICR trebuie, însă, să mute accentul de pe simpla adaptare la lumea din jur, pe elaborarea de puncte de vedere, de perspective şi de abordări originale, făcând din România nu doar un spectator al situaţiei, ci locul de emergenţă al ideilor noi, conform ponderii ei istorice.
7. În orice cultură vie, noi şi noi generaţii caută să-şi facă loc şi luptă pentru recunoaştere. Nu se reuşeşte, însă, nicăieri fără efort tenace, muncă asiduă şi organizată, talent bine folosit. Orice pretendent la recunoaştere are nevoie de opera proprie. În lumea culturii, legitimitatea o oferă opera. Cum s-a spus foarte exact pe meleagurile noastre, tinereţea implică trufie, dar competenţa şi meritul sunt altceva. Tema conflictului generaţiilor, exploatată copios în România ultimilor ani, nu a dus la nimic bun: nu a ieşit o operă demnă de acest nume din acest conflict. ICR trebuie să mute neîntârziat accentul, în evaluările pe care le face, pe faptul simplu şi hotărâtor al valorii operei. Nici afinităţile sau afilierile, nici vârsta, nici alte considerente nu dispensează pe cineva de înfruntarea întrebării simple privind opera proprie şi valoarea acesteia.
8. Organzaţiile profesionale, universităţile şi asociaţiile de creatori sunt de revitalizat în România de astăzi. ICR trebuie să se preoccupe de această temă şi să ofere sprijin, inclusiv material, în acest sens. Dar, oricât de importantă este organizaţia sau instituţia – iar importanţa acestora este adesea crucială – personalitatea este subiectul ultim al creaţiei. ICR trebuie să mute accentul acţiunilor sale de încurajare, stimulare, sprijinire a creaţiei pe personalităţi – pe acei oameni care au oferit deja o garanţie a succesului întreprinderii lor culturale. Trebuie pus capăt risipei resurselor pe improvizaţii şi aranjamente subiective.
9. Cultura este plasată, inevitabil, în mediul intereselor economice şi politice. Fiecare om de cultură îmbrăţişează un ideal de umanitate, cu toate implicaţiile civice, morale, politice de neocolit. Poţi să nu aparţii niciunui partid (să fii, deci, apartinic), dar nu poţi fi apolitic. Rămâne valabil ceea ce o contemporană spunea: „nici Iisus din Nazaret nu a fost apolitic”, căci, în sublimele sale spuse era un proiect de umanitate. Conform legislaţiei, ICR trebuie să mute accentul pe cultivarea unui sănătos pluralism ferindu-se de parti pris-uri pentru politici respinse de cetăţenii ţării. Menirea sa primordială este să contribuie la dezvoltarea culturii dezbaterii argumentative a punctelor de vedere diferite şi la încurajarea reflexivităţii în societate.
10. Cultura se promovează în virtutea valorii, dar cu cheltuieli. Promovarea culturii costă. ICR trebuie să mute accentul pe întrebări hotărâtoare – ce, cât, cum, unde este prezentă cultura română în lume? – şi să facă multe operaţiuni neglijate: asigurarea prezenţei cărţilor româneşti în bibliotecile lumii, consacrarea de idei româneşti, folosirea cu rezultate a burselor, cooperarea cu editurile de referinţă străine, ameliorarea situaţiei corpului de traducători, mărirea accesului cititorului român la cărţile de referinţă universală, sporirea relevanţei propriilor edituri, contactul continuu al autorilor cu publicul, instituirea de premii reale pentru opere cu impact societal semnificativ etc. Un inventar actual al datelor prezenţei româneşti în cultura lumii este necesar, iar noi investiţii în cultura română vor fi făcute.
11. Personalul a fost lovit – sub toate aspectele – prin reglementările din 2009 – 2010, încât reconstrucţia structurilor şi primenirea posturilor sunt indispensabile. Personalităţile de referinţă ale literaturii, ştiinţei, artelor plastice, filmului, teatrului, muzicii, teologiei şi filosofiei, ale speciilor de creaţie reprezentate cu success în cultura română, vor fi invitate să-şi promoveze idei şi iniţiative competitive în ICR. Valoarea va trebui să primeze în orice situaţie. Piaţa este cel mai bun reglator al economiei, dar, în domenii precum educaţia şi cultura, piaţa nu este, în nici o ţară civilizată, singurul reglator. Valorile nu sunt întotdeauna epuizate de valorile ce se stabilesc pe piaţă. Cei care lucrează în administraţia ICR vor trebui să aibă experienţa minimă a creaţiei, pregătire în management şi diplomaţie culturală şi să-şi asume promovarea abordărilor multiple deschise în cultura română, într-un dialog lărgit al culturilor, cu capacitatea comparatistică corespunzătoare. Vom găsi locul din care să aibă impact personalităţile de prim plan ale vieţii româneşti actuale. Vom folosi aportul cultural al diasporei. Vom sprijini formarea şi afirmarea unor noi generaţii de personalităţi cultuale. Vom debirocratiza şi defeudaliza ICR, încât orice cetăţean român să se poată adresa cu încredere instituţiei spre a-şi realiza proiecte culturale competitive. O nouă organigramă, un nou regulament se află în pregătire, iar Parlamentului României şi comisiilor de specialitate ale acestuia le vor fi prezentate programe şi proiecte de importanţă majoră, spre aprobare.
12. Imaginea României în lume nu ar fi trebuit să fie depreciată grăbit, cum a fost în ultimii ani, socotind-o simplă propagandă. Se ştie că imaginea unei ţări este parte a competitivităţii generale a acelei ţări. Imaginea României se compune din ceea ce face fiecare român şi, mai ales, din creaţiile veritabile pe care cetăţenii ţării noastre le propun lumii. Românii sunt asemenea oricărui alt popor, iar cultura lor a arătat de nenumărate ori că nu este mai prejos. ICR va pune în relief universal diversitatea şi bogăţia culturii române, faptul că, la rândul ei, această cultură îşi dezvoltă – în respectul legalităţii, democraţiei şi demnităţii umane – abordări variate, înnoitoare şi competitive. ICR nu este aservit vreunui curent ideologic, politic sau estetic, ci numai interesului public al îmbogăţirii culturii române şi promovării ei adecvate în secolele de continue revoluţii – în cunoaştere, în felul de viaţă al oamenilor, în felul lor de a vedea lumea – în care trăim. ICR îşi va asuma, la rândul său, pluralismul înţelept al secolului 21.

Anunțuri