christul eminescului

1. Am luat cartea cea vechilã cu pãretii afumati
Am deschis unsele pagini cu-a lor litere bãtrâne
Strâmbe ca gândirea oarbã unor secole strãine
Triste ca aerul bolnav de sub murii cufundati.

2. Dar pe pagina din urmã în trãsuri groase si seci
Te-am vãzut nãscând în paie fata micã si urîtã
Tu Christos în hieroglyphe stai cu fruntea amãrîtã
Tu Mario, stai tãcutã, teapãnã,[cu] ochii reci.

3. Era timpi aciea Doamne, când gravura grosolanã
Ajuta numai al mintii sbor de foc cutezãtor,
Pe când mâna ‘ncã copilã pe ochiul cel arzãtor
Nu putea sã-l înteleagã, sã-l imite în icoanã.

4.Insã sufletul cel vergin te gândia în nopti senine
Te vedea râzând prin lacrimi cu zâmbirea ta de înger
Lângã tine ‘ngenunchiatã mama ta cu triste plângeri
Ardicã palidã, sântã, cãtrã cer a sale mâne.

5. Si pe bolta cea azurã, pe câmpia linistitã
Câmp albastru ca si marea cu flori de-aur sãmãnat
Inima visa un astru alb ca crinul înfocat
Stea de-argint curat si palid, de luminã înrositã.

6. Iar sub steaua cãlãtoare ea vedea pustie ‘ntinsã
Si prin ea plutind ca umbre Impãrati din rãsãrit
Umbre regii si tãcute ce-urmau astrul fericit —
Strãlucia pustia albã de a lunei raze ninsã.

7. Iar pe muntele cu dafin si cu codrii de mãslin
Povestind povesti în noapte au vãzut pãstorii steaua
Cu zâmbirea ei ferice si cu razele de neauã
Si-au urmat raza ei sântã la culcusul tãu divin.

8. Azi artistul te concepe ca pe-un rege ‘n tronul tãu
Darã inima-i pustiã mâna-i finã n-o urmeazã
De a veacului suflare inima lui este treazã
Si în ochiul lui cuminte tu esti om . . . nu Dumnezeu.

9. Paiul criptei azi e d’aur, esti scãldat în mir s-oleu
Mama ta e o reginã, nu femeea cea sãracã,
Azi fantasia-i bogatã, dar credinta este seacã,
Cãci în ochii ironiei tu esti om . . . nu Dumnezeu!

10. Azi esti frasã strãlucitã, azi esti masca cea regalã
Eri ai fost credintã simplã, însã sincerã, adâncã,
Impãrat fusi Omenirei, crezu ‘n tine era stâncã
Azi în marmurã te scrie or pe pânzã te esalã.
Anunțuri