Moment istoric la PonferradaMichal KwiatkowskiUltimele două ediţii ale Campionatelor Mondiale au consemnat câte o premieră. După ce, la Florenţa, Rui Costa i-a adus Portugaliei tricoul curcubeu în premieră, un an mai târziu, la Ponferrada a venit rândul lui Michal Kwiatkowski să facă acelaşi lucru, dar pentru Polonia. Cursa din Spania, una dintre cele mai plicticoase din ultimele decenii, a atras atenţia încă de la început, prin venirea Poloniei la trenă, reprezentativa alb-roşie controlând plutonul, aşa cum în istoria recentă a Campionatelor Mondiale au mai făcut-o Italia, în 2002, şi Marea Britanie, în 2011.După ce Polonia a dispărut din faţă, squadra azzurra şi-a asumat responsabilitatea, iar câţiva rutieri au decis să atace din pluton. Totuşi, pe măsura ce kilometri erau înghiţiţi, favoriţii continuau să stea la cutie, spre dezamăgirea celor care aşteptau un final exploziv. După ce Michael Valgren, Cyril Gautier, Vasil Kiryienka şi Alessandro De Marchi s-au desprins, plutonul a devenit mai animat, însă numele mari au continuat să se supravegheze unul pe altul. Singura acţiune majoră a venit când mai erau şase kilometri şi i-a aparţinut lui Michal Kwiatkowski, care a ţâşnit de lângă ceilalţi pretendenţi la victorie, a trecut de evadaţi şi s-a grăbit la întâlnirea pe care o avea cu destinul.În urma lui, s-a rupt un alt grup, în care se aflau câţiva mari favoriţi la medalia de aur: Philippe Gilbert, Alejandro Valverde şi Simon Gerrans. Cei trei au sperat să îl prindă pe polonez, însă ritmul puternic al acestuia, dar şi lipsa de cooperare din grup (acolo unde până şi Valverde a dus trena, însă nu şi Gerrans) au făcut ca diferenţa să nu mai fie recuperată. Astfel, Michal Kwiatkowski a putut celebra devreme succesul său uriaş, în timp ce Gerrans şi Valverde au fost nevoiţi să se mulţumească cu celelalte locuri de pe podium, spaniolul trecându-şi în palmares a şasea medalie mondială, un nou record al competiţiei.Prin triumful de la Ponferrada, Kwiatkowski a confirmat că este unul dintre cei mai talentaţi rutieri ai plutonului actual. În acest moment, ciclistul Omega Pharma-Quick Step este în top, iar în 2015 vom afla dacă poate rămâne acolo.

via Moment istoric la Ponferrada.